În partea estică și central sud-estică a Europei vor fi ploi serioase cu tunete și fulgere și chiar cantități mari de apă. În restul continentului vedem soarele, dar nu este exclus să apară câțiva stropi și pe aici. Temperaturile vor fi în scădere față de ziua anterioară prin centrul Europei, iar în rest nu se vor modifica prea mult. Cel mai cald va fi în Peninsula Iberică. Detalii despre cum va fi vremea în România.
Prognoza meteo pentru ziua de luni, 14 iunie 2021
Săptămâna începe cu vreme rece pentru această dată în estul, nord-estul și în zonele depresionare. Ploile cu tunete și fulgere nu se sfârșesc, fiind prezente și luni în Transilvania, Moldova, Muntenia și prin Dobrogea. Vântul rămâne intens, iar maximele pornesc de la doar 16 grade și ajung până la 23.
În București
Luni, 14 iunie, scad temperaturile și nu scăpăm de ploile torențiale. Amiaza aduce doar 20...21 de grade Celsius în termometre. Marți, 15 iunie, deși cerul va fi mai mult acoperit și e posibil să mai avem parte de un episod de ploi strașnice, vestea bună este că se mai încălzește și vom avea în jur de 24 de grade Celsius.
La munte
Și aici tot de vreme instabilă și rece vorbim. În cea mai mare parte a zonei montanei își fac apariția precipitațiile torențiale, iar pe suprafețe mici o să apară și grindina. Vântul va avea intensificări cu viteze mai mari pe crestele Carpaților Meridionali, unde rafalele vor depăși chiar 90 km/h.
- Sinaia - 12
- Predeal - 15
- Păltiniș - 12
- Stâna de Vale - 13
La mare
De asemenea, la mare se răcorește. După-amiaza și seara vor fi averse torențiale, iar la intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 40 l/mp în unele locuri. Maximele se vor încadra între 21 și 24 de grade Celsius.
- Mamaia - 24
- Costinești - 23
- Vama Veche - 23
- Gura Portiței - 21
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro