Un meșter pantofar din județul Cluj a creat pantofii pentru distanțare socială, ideali pentru a-i ține pe alții la distanță.

Nu toată lumea respectă regulile de distanțare socială, așa că dacă vrei să fii în siguranță, te poți orienta și către pantofii de distanțare socială.

Grigore Lup, născut în Chiuiești, Cluj, este meșter pantofar încă din adolescență. Odată cu venirea pandemiei, și afacerea sa a fost afectată, iar în timpul liber pe care l-a avut, bărbatul s-a gândit să creeze pantofii de distanțare socială. Mărimea minimă e 70, iar asta te va ajuta să ai cel puțin o jumătate de metru distanță față de persoana din față.

”Am văzut la televizor că sunt multe persoane care nu respectă, deși sunt reguli peste tot. Chiar dacă mergi la o farmacie sau la bancă, se bagă domnule aproape de tine, parcă iți suflă în ureche. Am zis hai să fac, domnule, niste pantofi astfel încât cei care nu respectă sa fie pedepsiți, să le dam o pereche de pantofi de ăștia… să stea la distanță”. spune Grigore Lup despre creațiile sale, conform dejeanul.ro.

Bărbatul spune că pantofii sunt extrem de ușori și că nu ai nevoie de foarte multă îndemânare pentru a-i putea purta, ci mai degrabă de curaj. Munca depusă pentru un astfel de pantof este considerabil mai mare, astfel că și prețul perechii de pantofi este de 500 de lei.

”E destul de mult de lucru. Trebuie modificate calapoadele, din două facem unul. Trebuie un alt tipar pentru că e unicat, îți trebuie material mai mult, într-o astfel de pereche intră aproape un metru pătrat de piele…nu e chiar așa usor de făcut”, spune meșterul despre procesul de fabricare a pantofilor speciali. Grigore Lup a creat și o pereche de ghete de distanțare socială, mărimea 75.

Pantofi de acest fel au fost comandați de actori de la teatrele din țară, dar meșterul pantofar crede că vor apărea și alți clienți temerari.

Citeste si:
Culiță Sterp, primele declarații după accidentul din Cluj: „Am stat...
Culiță Sterp, primele...


Despre autor:


Ultima actualizare: 27 Mai 2020 - 11 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.