După cutremurul din Turcia și Siria plus cele din Gorj, în ședința de Guvern de marți autoritățile au discutat despre seismele care pot apărea oricând. A fost momentul în care cineva a cerut lista școlilor vulnerabile la cutremur, urmat de un moment de confuzie cauzat de lipsa acesteia. Nimeni nu a reușit să o găsească, până vineri. Dar noi nu o vom vedea prea curând, căci ministrul Educației o vrea, pentru moment, la sertar.

De ce nu vrea ministrul Educației, pentru moment, să publice lista școlilor vulnerabile la cutremur

Nu vine niciun răspuns concret din partea autorităților. Înainte de ședința de Guvern cu pricina, jurnaliștii Observator au sunat la Ministerul Educației, apoi la Inspectoratul Școlar din București, la Inspectoratul de Stat în Construcții, la Ministerul Dezvoltării și la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Niciun răspuns.

Ulterior, s-a aflat în ședința de Guvern că 118 școli din țara noastră sunt încadrate în categoria 1 de risc seismic. La București nu se cunoaște situația reală. Inițial, Ministerul Educației spunea că această listă se află la Ministerul Dezvoltării. La rândul său, ministrul Dezvoltării a fost întrebat despre aceasta la ședința de Guvern, când a surâs și a afirmat că nu are ce să facă cu această listă.

Într-un final, ministrul Educației, Ligia Deca, a găsit lista, a spus că o are, dar că nu o face publică, dat fiind că este făcută undea în luna septembrie 2022 și necesită o actualizare. Mai clar, trebuie să știe că nu există erori în acea comunicare, până când o vom vedea și noi.

Ministrul Educației a declarat că în Sistemul informatic integrat pentru învățământul preuniversitar există o situație privind clădirile în care funcționează unități didactice și care au fost încadrate în clasa I de risc seismic.

„Avem o situaţie statistică de la nivelul lunii septembrie a anului trecut, când a fost şi transmisă în acel grup interministerial coordonat de către domnul viceprim-ministru Kelemen Hunor. Ceea ce facem noi acum este să verificăm acele date, să vedem dacă au mai existat expertizări de clădiri, să ne asigurăm că ele sunt corecte, ca apoi, săptămâna viitoare, în grupul de lucru anunţat de către domnul prim-ministru, să vedem câte dintre aceste clădiri cu risc seismic sunt deja în programe de consolidare – fie ale Ministerului Educaţiei, fie ale Ministerului Dezvoltării, fie chiar finanţări ale primăriilor – şi apoi, pentru cele rămase, să le includem într-un program special cu celeritate pentru că ele, fiind risc seismic unu, în mod evident, trebuie prioritizate în ceea ce înseamnă investiţiile în consolidări”, a declarat, joi, la Sibiu, ministrul Educaţiei.

Citeste si:
Fraudă BAC 2023. Ministrul Ligia Deca, despre scandalul scurgerii...
Fraudă BAC 2023. Ministrul...

Ligia Deca a menționat că „promisiunile sunt că la nivel guvernamental se vor găsi soluţiile financiare pentru a demara lucrările rapid” la clădirile încadrate în clasa de risc seismic I şi în care funcţionează unităţi de învăţământ.

Lista, neimportantă pentru Ministerul Dezvoltării. Attila: „Cu o listă de 118 sau 200 de clădiri nu am ce să fac”

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a spus că lista școlilor expuse riscului seismic este la Ministerul Educației, iar instituția pe care o conduce este un finanțator pe partea de construcții.

Reacția vine după ce Ministerul Educației a anunțat, printr-un comunicat de presă, că a formulat o adresă către conducerea Ministerului Dezvoltării, prin care este solicitată o situație defalcată pe județe a clădirilor cu destinația unități de învățământ care sunt expuse riscului seismic și care urmează să fie consolidate sau care se află deja în curs de consolidare seismică.

Citeste si:
Zanni, refuzat de mai multe vedete din România. Iuliana Beregoi se...
Zanni, refuzat de mai multe...

Premierul Ciucă a luat atitudine

Premierul Nicolae Ciucă a informat că avem 60 de școli care sunt reabilitate printr-un program finanțat prin Banca Mondială, însă avem și 118 școli evaluate cu risc seismic 1. Prim-minitrul a anunțat că a hotărât ca aceste unități să intre imediat în reabilitare și a cerut MDLPA să facă mai facile procedurile de obținere a avizelor pentru documente.

„Lista acestor şcoli este o listă deţinută de Ministerul Educaţiei", a declarat Cseke Attila, întrebat la finalul şedinţei Guvernului detalii despre cele 118 şcoli din România cu risc seismic despre care a vorbit premierul Nicolae Ciucă.

Întrebat despre faptul că Ministerul Educației cere situația cu aceste școli de la Ministerul Dezvoltării, Cseke Attila a răspuns: „Bun. Există o parte a şcolilor care sunt expertizate astăzi la Ministerul Educaţiei, din care 118 sunt în listă de risc seismic. Ministerul Dezvoltării este un finanţator pe partea de construcţii".

Citeste si:
Profesorii amenință cu greva generală din cauza salariilor
Profesorii amenință cu greva...

„Eu cu o listă de 118 sau 200 de clădiri nu am ce să fac. Eu lucrez cu solicitări care se bazează pe documentaţii tehnico-economice. De exemplu, la programul de investiţii pe bugetul de stat sunt trei lucruri foarte simple care trebuie înscrise, depuse în platforma digitală pentru a intra în program.

O solicitare a beneficiarului, un certificat de audit energetic, pentru că investiţia e cu plată, nu intervenim de două ori la aceeaşi clădire, facem şi consolidare şi eficientizare energetică, şi o sinteză a raportului de expertizare, care arată că este clasificată clădirea cu risc seismic I sau II. Deci, acestea trei sunt, cu liste nu lucrăm”, a completat ministrul Dezvoltării.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 17 Februarie 2023 - 03 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.