Zanni, refuzat și de Iuliana Beregoi
Zannidache a intrat în atenția oamenilor, odată cu lansarea primelor sale piese alături de Alex Velea. Iubitul Antoniei i-a întins acestuia o mână de ajutor, încă de la început, când nimeni nu credea în el și când chiar avea nevoie de ajutor. Artistul a fost impresionat de povestea lui de viață, a văzut potențial în acesta, iar odată cu trecerea timpului, el a început să evolueze pe cont propriu.
Tânărul a reușit să intre la inima oamenilor, odată cu participarea sa în cadrul emisiunii Survivor România, unde nu doar că și-a spus povestea, dar a fost și foarte sincer în legătură cu situațiile din concurs, dar și cu colegii lui. De asemenea, el a și câștigat competiția care la vremea respectivă se difuza pe Kanal D. De-a lungul timpului, a mers în mai multe emisiuni unde a vorbit despre viața sa, dar de data aceasta a fost parcă mai sincer ca niciodată sau cel puțin așa le-a dat impresia fanilor lui care l-au urmărit deja.
Recent, el a fost invitatul Biancăi Drăgușanu care i-a pus tot felul de întrebări personale la care, în mod normal, ar fi trebuit să răspundă cu da sau nu, dar unde a dat și detalii. La un moment dat, Zanni a fost întrebat ce persoană publică l-a refuzat, în momentul în care și-a dorit să îl întâlnească, iar una dintre cele pe care a dat-o drept exemplu și despre care a și vorbit a fost Iuliana Beregoi cu care ar fi trebuit să se vadă, doar că nu s-a concretizat nimic. Mai apoi, a ținut să precizeze că au fost mai multe femei cu care a trecut prin aceeași situație, dar a refuzat să mai dea și alte nume.
„De multe ori. Uite, Iuliana Beregoi. Dacă i-am zis odată că e frumoasă, rămăsese cumva odată să ne vedem, zicea când vine la București, dar... nu s-a concretizat nimic. Înseamnă că am fost refuzat, nu? Atâta timp cât i-am zis ca e frumoasă.(...) Și mai sunt multe cărora... am aruncat așa propuneri.”, a povestit Zanni, în cadrul emisiunii ”Detectorul de minciuni”.
Citeste si:Petrecerea siciliană din București: Celebrități și premii la...
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro