Sărbătoarea Sfintei Parascheva este una dintre cele mai îndrăgite și așteptate sărbători de către români. Pelerinajul de la Iași adună în fiecare an mii de oameni care vin să se roage și să se închine la moaștele sfintei.

Pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași 2022. Când va avea loc

Lucian Apopei, directorul de comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor, a anunțat că pelerinajul Sfintei Parascheva va începe de sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 6:00, atunci când va avea loc procesiunea cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Soborul de slujitori ai Catedralei Mitropolitane vor amenaja racla Sfintei în baldachinul special amenajat în curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pentru ca oamenii care vin să se închine la moaște.

Pelerinii care își doresc să se închine și să se roage la sfintele moaște o vor putea face până pe data de 16 octombrie. În acest an, pelerinajul va avea loc fără restricții ca în anul precedent când au fost impuse restricțiile din cauza pandemiei de coronavirus.

La data de 14 octombrie, după calendarul ortodox este sărbătorită Sfânta Cuvioasă Parascheva. În acea zi va avea loc Slujba Liturgică, care va fi oficiată începând cu ora 9:30, pe o scenă special amenajată pe bulevardul Ştefan cel Mare, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. Pentru cei care își doresc să participe la slujbă, vor fi organizate culoare de acces.

Povestea Sfântei Cuvioase Parascheva

Sfânta Parascheva a fost fiica unei familii bogate care erau foarte credincioși. Pe când avea doar 10 ani, Parascheva a auzit în timpul unei slujbe când se citea Evanghelia după Marcu și a decis să împartă hainele sale săracilor.

,,Ori­ci­ne vo­ieș­te să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie" (Mar­cu 8, 34), a fost fragmentul din Evanghelie care a făcut-o să își dorească să facă un bine.

Citeste si:
Pelerinaj în Capitală la Moaștele Sfântului Nicolae
Pelerinaj în Capitală la...

Parascheva s-a închinat la mănăstirile din Constantinopol și la locurile sfinte de la Ierusalim, iar mai apoi s-a retras în pustiul Iordanului, unde a dus o viață în post și rugăciune. La vârsta de 25 de ani, un înger a îndemnat-o săs e întoarcă la familia sa și tânăra a revenit în Epivat. Potrivit poveștii, Parascheva a întemeiat acolo un cămin pentru săraci şi orfani și a avut grijă de biserica Sfinţilor Apostoli.

După doi ani, la data de 14 octombrie, Parascheva a murit şi a fost îngropată la malul mării. Mai târziu, localnicii au dezgropat trupul cuvioasei deoarece o visau că aceasta le cerea să fie îngropată într-un loc de cinste. În România, Sfânta Cuvioasă Parascheva este considerată ocrotitoarea Moldovei. Creștinii se roagă de sănătate și ajutor la sfânta cuvioasă și participă la pelerinaj din toate colțurile lumii.

Citeste si:
Sfânta Parascheva. Tradiții, obiceiuri și superstiții în această zi
Sfânta Parascheva. Tradiții,...

Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva

Rugăciunea către Sfânta Parascheva poate fi rostită oricând până pe data de 14 octombrie, în ziua Sărbătorii sau atunci când ai o neplăcere.

Purtătoare de chinuri, Sfântă Parascheva, roagă-te Părintelui Ceresc ca pe mine, cel împovărat cu toate păcatele și neînfrânat, să mă ridice spre cuvântarea măririi Sale și să mă îndrepteze ca întotdeauna să am sus inima, să gândesc la cele cerești, iar nu la cele pământești.

Roagă-te la Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că a auzit ruga ta cea cucernică, pentru ca și pe mine leneșul, cel ce mă trândăvesc spre rugăciune și spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, să mă îndrepteze și să-mi dea cuget, ca să doresc a mă ruga Lui neîncetat.

Citeste si:
Bolnavii de Parkinson fac terapie prin tango. Proiectul este unic...
Bolnavii de Parkinson fac...

Cheamă și pe Duhul Sfânt- izvorul Care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta cea bună-, ca să-mi zidească mie inima curată și duh drept să înnoiască întru cele dinlăuntru ale mele și mai vârtos să mă cheme și să-mi dea osârdie ca să mă nevoiesc în viață curată și să mă întărească în lucrarea faptelor bune.

Cred că toate acestea mi le poți mijloci mie, o, Sfântă Parascheva!, la tronul Sfintei Treimi și de vei vrea, tu ai puterea de a-mi ajuta mie, ca una ce ai preamărit pe Dumnezeu cu faptele tale. Amin!


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 7 Octombrie 2022 - 11 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.