Seful Oficiului National pentru Protectia Martorilor (ONPM), Adrian Barascu, un comisar sef si un psiholog din cadrul aceleiasi structuri au fost retinuti, luni seara, de procurorii DNA, fiind acuzati ca au deturnat fonduri destinate martorilor din programul de protectie.

Adrian-Augustin Barascu a fost retinut pentru: constituire a unui grup infractional organizat, obtinere ilegala de fonduri, in forma continuata, deturnare de fonduri, in forma continuata, fals intelectual, in forma continuata, uz de fals, in forma continuata, influentarea declaratiilor, abuz in serviciu, daca functionarul a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, in forma continuata, si abuz in serviciu, in forma continuata.

Comisarul sef Felicia-Violeta Popa este suspectata de constituire a unui grup infractional organizat si complicitate la savarsirea infractiunii de deturnare de fonduri, in forma continuata, iar Andreea-Violeta Lita, psiholog in cadrul ONPM, de constituire a unui grup infractional organizat, abuz in serviciu si complicitate la savarsirea infractiunii de deturnare de fonduri, in forma continuata, scrie MEDIAFAX.

Potrivit procurorilor, in perioada septembrie - decembrie 2013, inculpatii si alte persoane au constituit un grup infractional organizat, grupare la care, in perioada 2014 - noiembrie 2015, au aderat si altii, in scopul savarsirii infractiunilor de obtinere ilegala de fonduri, deturnare de fonduri, abuz in serviciu si abuz in serviciu, daca functionarul a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

In contextul amintit, in perioada 2014 - noiembrie 2015, membrii grupului au actionat, pe de o parte, in vederea supradimensionarii cuantumului fondurilor banesti necesare protectiei martorilor, iar, pe de alta parte, pentru reducerea cheltuielilor destinate folosului exclusiv al martorilor din program.

De asemenea membrii grupului au actionat si in directia deturnarii sumelor de bani cu destinatia mai sus mentionata catre achizitia directa, de la furnizori preferati, a unor bunuri si servicii destinate inzestrarii ONPM, precum si pentru dotarea functionarilor institutiei, fie in scopul achizitionarii unor bunuri si servicii inutile ori neperformante, mai spun anchetatorii.

Citeste si:
Dan Diaconescu, reținut de poliție. Fostul patron OTV este acuzat...
Dan Diaconescu, reținut de...

In perioada 2014 - octombrie 2015, spun procurorii, Adrian Barascu, impreuna cu alti doi membri ai grupului (imputerniciti ai ordonatorului tertiar de credite), in mod repetat si in realizarea aceleiasi rezolutii infractionale, au folosit documente si date inexacte (privind estimarea cheltuielilor viitoare, in cuantum total de 565.850 lei, in anul 2014 si, respectiv, 854.530 lei, in anul 2015), privind cuantumul cheltuielilor destinate protectiei martorilor, in sensul supradimensionarii acestora.

Acest lucru a condus la virarea sumei de 550.850 lei, in anul 2014 si, respectiv a sumei de 660.230 lei, in anul 2015, la articolul bugetar din care ONPM ordonanteaza si efectueaza plati pentru protectia martorilor.

In perioada 2014 - noiembrie 2015, Barascu, cu ajutorul celorlalti membri ai grupului, printre care si cele doua inculpate, in mod repetat si in realizarea aceleiasi rezolutii infractionale, a schimbat destinatia sumei de 264.796 lei, alocata protectiei martorilor, fara respectarea prevederilor legale, pentru inzestrarea sediului ONPM, precum si pentru dotarea functionarilor din aceasta institutie, in alte scopuri decat cele stabilite prin bugetul de stat.

Citeste si:
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu si a demarat o ancheta in...
Avocatul Poporului s-a...

O parte din sumele de bani deturnate, in cuantum de 69.684 de lei, au fost platite furnizorilor, activitatea infractionala fiind intrerupta de controlul Politiei Romane din 25 septembrie 2015, in urma caruia au fost suspendate procedurile de achizitie directa a unor produse si servicii, in valoare totala de 195.112 lei.

In perioada aprilie - decembrie 2014, continua procurorii, seful ONPM si o alta persoana au intocmit in fals, prin antedatare, sase documente justificative, care au fost inregistrate in evidentele institutiei, pentru a crea aparenta respectarii procedurii legale de achizitie directa a unor bunuri si servicii, in conformitate cu dispozitiile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 (care reglementeaza, intre altele, atribuirea contractelor de achizitie publica), in sensul indeplinirii cerintei existentei unui document justificativ, ca procedura prealabila efectuarii achizitiei.

Citeste si:
Florin Cîţu, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, acuzaţi de abuz în...
Florin Cîţu, Vlad Voiculescu...

Barascu mai este acuzat ca, in ziua de 4 august 2015, a incercat sa il determine pe un subordonat de-al sau, utilizand afirmatii cu vadit caracter intimidant si amenintari referitoare la continuarea actiunilor de hartuire profesionala, sa nu mai formuleze sesizari penale si sa nu mai dea declaratii defavorabile conducerii institutiei, cu prilejul unor cercetari penale.

Totodata, in perioada 2014 - noiembrie 2015, seful ONPM impreuna cu alti membri ai grupului si-ar fi indeplinit in mod defectuos atributiile de serviciu, in contextul efectuarii unor achizitii directe (sisteme de supraveghere video si alarmare) si luarii unor masuri neperformante, din punct de vedere economic, dar si sub aspectul asigurarii protectiei efective a martorilor, cu consecinta prejudicierii, cu suma de 179.778 de lei, a bugetului destinat protectiei martorilor si a vatamarii intereselor legale ale martorilor inclusi in program.

Citeste si:
DNA verifică averea lui Dumitru Buzatu
DNA verifică averea lui...

Urmare a incalcarii atributiilor de serviciu, un numar de cinci societati comerciale au beneficiat de incasari in cuantum total de 179.777 de lei.

Totodata, directorul ONPM impreuna cu mai multi membri ai grupului, in mod repetat, in perioada decembrie 2009 - mai 2013, ar fi adoptat comportamente sicanatorii la adresa martorilor inclusi in program, actiuni care au dus la vatamarea drepturilor acestora.

Procurorii mai spun ca, in noaptea de 14/15 iunie 2013, Andreea-Violeta Lita, in calitate de psiholog in cadrul ONPM si desemnata cu evaluarea si asistenta psihologica a unui martor protejat nu si-a indeplinit atributiile de serviciu, in conditiile in care acesta din urma i-a adus la cunostinta intentia si motivatiile de a comite un act suicidar (tentativa de suicid a avut loc).

Barascu, Popa si Lita urmeaza a fi prezentati, marti, la Curtea de Apel Bucuresti cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile. In cauza, procurorii beneficiaza de sprijin de specialitate Departamentului de Informatii si Protectie Interna.

Oficiul National pentru Protectia Martorilor este unitate operativa a Ministerului Administratiei si Internelor, subordonata Inspectoratului General al Politiei Romane.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.