„Am vrut să fiu comentator sportiv, cum era Cristian Țopescu, pentru că doar așa puteam să plec din țară. M-a ținut doar o săptămână. Eram adolescent și voiam doar să plec”, a declarat, la un moment dat, Ștefan Bănică Junior. A ales, totuși, arta. A fost chemarea sângelui. Tatăl, Ștefan Bănică Senior, a fost unul dintre cei mai iubiți actori de pe meleagurile noastre. Tot cu ajutorul talentului său, contopit cu șarmul incontestabil, a cucerit multe inimi, astăzi având trei copii cu trei femei. 

Ștefan Bănică Junior: Celebritate și femei

Ștefan Bănică Junior (54 de ani), actor, compozitor, cântăreț și regizor, producător și prezentator TV, s-a născut în București, pe 16 octombrie. Este fiul actorului Ștefan Bănică și al jurnalistei Sanda Vlad-Liteanu. Are o carieră de peste 30 de ani și este unul dintre cei mai complecși artiști din România, susținând mii de concerte și chiar stabilind recorduri în țară prin concertele sale de Crăciun, desfășurate la Sala Palatului.

A lansat 15 albume de autor, vândute în peste 500.000 de exemplare, premiate cu cinci discuri de aur și două de platină. Ion Iliescu i-a conferit, în data de 13 mai 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria D - „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenei și a spectacolului”.

Retail jobs

Cine a sesizat potențialul său artistic?

În mod curios, a început să ia muzica în serios destul de târziu, chiar dacă jongla cu această pasiune încă din liceu: „La începutul anilor 90, după Revoluție, nu se mai făceau atâtea filme ca înainte și nici impactul lor nu mai era atât de mare atunci, deși nu pot să mă plâng, pentru că „Liceenii RocknRoll, care a apărut în 1991, a bătut toate recordurile de box-office. Cariera în muzică a venit pe fondul lipsei de constanță a filmului în cariera mea.

Compuneam de pe la 14 ani, aveam propriile mele piese, dar nu mă gândisem niciodată până atunci să iau muzica în serios, ca pe o profesie. Nici lumea nu era pregătită să accepte un actor profesionist și un cântăreț profesionist, în același timp.

Citeste si:
Theo Rose, despre viața de dinainte de celebritate: „În primii doi...
Theo Rose, despre viața de...

Erau, inclusiv taică-miu, actori care și cântau, existau și cântăreți care cochetau cu actoria, dar nu era nimeni care să exceleze în ambele domenii. Primul meu album de autor, „Un actor, un rocknroll, a apărut în 1992, când aveam 25 de ani. Destul de târziu față de tinerii care se apucă de muzică astăzi”, a declarat artistul într-un interviu pentru VIVA!

Femeile din viața sa

Artistul are două mariaje eșuate în palmares, cu Mihaela Rădulescu și Andreea Marin. Printre ele se numără regretata Cristina Țopescu, pe care interpretul ar fi agresat-o. Moderatorul TV Cristi Brancu a povestit că: „Trebuie să ne aducem aminte că în viaţa lui Ștefan Bănică Jr. a fost Cristina Țopescu pe care a caftit-o pe plajă”.

Cristina Țopescu

Prezentatoarea TV a fost una dintre partenerele lui Ștefan Bănică Junior. Aceasta l-a părăsit. „Ştefan e impulsiv, primitiv în relaţia cu o femeie. Ameninţa, făcea crize de gelozie urâte, în care nu-şi mai controla limbajul şi jignea. A rămas de pomină un episod în care a venit să mă ia de la televiziune şi, ca să mă convingă să mă întorc acasă - pentru că iar plecasem - ţinea un cuţit mare de bucătarie sub haină şi-mi spunea că mă omoară dacă în clipa aia nu merg cu el acasă”, devoala Cristina Țopescu.

Citeste si:
Anamaria Prodan nu se mai mută din România. Ce sfat le-a dat...
Anamaria Prodan nu se mai...

Mihaela Rădulescu

Cântărețul a fost căsătorit cu Mihaela Rădulescu în perioada 1994 - 1999. Cuplul s-a destrămat după ce starul rock ar fi înșelat-o pe vedetă de mai multe ori. Deși au fost speculații că Bănică ar fi bătut-o și pe Mihaela Rădulescu, aceasta a spus că: „Nu am luat niciodată vreo palmă de la niciun bărbat. Ștefan Bănică este cel mai blând om din lume”.

Camelia Constantinescu

Ștefan Bănică Junior a avut o relație de dragoste cu Camelia Constantinescu, cea care i-a născut primul fiu, pe Radu Ștefan. Cei doi nu au fost căsătoriți oficial și s-au separat în anul 2005.

Andreea Marin

„Zâna” s-a căsătorit cu Ștefan Bănică Junior în anul 2006, iar căsnicia lor a durat șapte ani, până în 2013. Cei doi au împreună o fată, pe Ana Violeta.

Citeste si:
Idei de cadouri pentru bărbați şi pentru femei
Idei de cadouri pentru...

Lavinia Pîrva

După divorțul de Andreea Marin, Ștefan Bănică Junior s-a îndrăgostit de cântăreața Lavinia Pîrva, cu care este logodit. Despre relația lor s-au spus numeroase povești, de-a lungul timpului, dar protagoniștii au refuzat să dea admită vreuna, preferând discreția. Una dintre pilde susține că ringul de la show-ul „Dansez pentru tine” a fost locul unde a început dragostea lor. Solista a participat alături de Decebal Negoiță la ediția din 2011 a emisiunii de la PRO TV, prezentată de Ștefan Bănică.

Tot în același an, aceasta a fost surprinză de fotoreporteri în timp ce intra în scara blocului din Capitală unde starul rock avea un apartament, unde a poposit mai bine de trei ore. La acea vreme, s-a iscat un adevărat scandal, Ștefan Bănică fiind încă însurat cu Andreea Marin. După ce situația între el și „Zâna” s-a concretizat, mariajul ajungând la final, artistul a confirmat relația cu Lavinia Pîrva și a menționat că nu Lavinia Pîrva a fost motivul separării sale de Andreea Marin. La câțiva ani distanță, Don Juan-ul a devenit tată pentru a treia oară, cântăreața oferindu-i un băiat, pe Alexandru.

Citeste si:
Anamaria Prodan vrea să intre în politică: „Este timpul să ies la...
Anamaria Prodan vrea să intre...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 5 Ianuarie 2022 - 01 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.