Doi astronauţi chinezi au ieșit pentru prima dată în spaţiu pentru a instala echipamente şi a realiza teste în exteriorul noii staţii spaţiale chineze Tiangong.
Prima ieșire în spațiu a doi astronauți chinezi
Televiziunea de stat chineză a transmis imagini cu astronauţii Liu Boming, 54 de ani, şi Tang Hongbo, 45 de ani, părăsind staţia în costume spaţiale pentru o misiune de câteva ore.
Inginerii chinezi au dezvoltat pentru această misiune un nou costum spaţial care cântăreşte aproximativ 100 de kilograme, care se presupune a fi mai confortabil de purtat, precum şi pentru a face posibilă desfăşurarea unor misiuni mai îndelungate în spaţiu, notează dpa.
Evenimentul marchează a doua ieşire în spaţiu pentru astronauţii chinezi, după cea a lui Zhai Zhigang care a ieşit în exteriorul navei spaţială Shenzhou 7 în 2008. În schimb, misiunea acestuia din urmă a durat doar aproximativ 20 de minute.
Misiune spațială a Chinei
Trei astronauţi chinezi au decolat pe 17 iunie din Deşertul Gobi (nord-vestul Chinei) şi vehiculul lor spaţial s-a conectat la modulul Tiahne, singurul dintre cele trei ale staţiei spaţiale deja pe orbită, pentru o misiune de trei luni.
Este cea mai lungă misiune spaţială cu echipaj condusă vreodată de China.
Astronauţii sunt responsabili pentru construirea staţiei şi, duminică dimineaţă, doi dintre ei au ieşit împreună în spaţiu pentru a lucra acolo, a anunţat Agenţia Spaţială Chineză pentru zboruri cu echipaj.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro