Sci-Tech15 Iunie 202016:15de George Stanciu

Lectura de 2 minute

Astronomii din Galați se mândresc cu o descoperire importantă, după ce au identificat o stea variabilă aflată la 13.600 de ani-lumină distanță de Pământ.

Experții care operează Observatorul Astronomic din Galați au bifat o reușită importantă, care a fost confirmată acum de specialiști.

În aprilie, astronomii au descoperit o stea variabilă lung periodică de tip Mira. Conform celor de la observator, o astfel de stea este caracterizată de o strălucire care variază în timp.

Descoperirea a fost realizată în mai multe etape, iar procesul identificării acesteia s-a întins pe o perioadă de aproape 6 ani. ”În noaptea de 30 septembrie – 1 octombrie 2014 în timpul derulării Programului de observaţii astronomice “Nova Search” în Calea Lactee a fost o observată o creștere foarte mare în luminozitatea unei stele din constelația Vulpea. În acel moment s-a crezut că este o novă, dar nu exista suficiente date științifice pentru a crede că este o posibilă novă. Din acest motiv s-a considerat că este un “transient object” și a fost raportat imediat la Biroul Central pentru Telegrame Astronomice” arată reprezentanții Observatorului.

”În luna aprilie 2020 echipa formată din Ovidiu Tercu, Andrei-Marian Stoian, Gabriel Neagu și Dominic Zlat (membri ai Astroclubului “Călin Popovici” din Galați) folosind date de survey de la Zwicky Transient Facility (ZTF) au analizat curba de lumină acestei stele variabile și au determinat următoarele lucruri: minimul și maximul strălucirii, perioada de 291 zile și tipul de variabilitate specific stelelor variabile lung periodice de tip Mira. Toate aceste date au fost raportate către Asociaţia Americană a Observatorilor de Stele Variabile (AAVSO - American Association of Variable Stars Observers), unde au fost incluse în baza de date internaţională a stelelor variabile, mai arată experții de la Observatorul Astronomic din Galați.

Citeste si:
FOTO Sute de elefanți au fost găsiți morți în Botswana
FOTO Sute de elefanți au fost...

Descoperirea, deși făcută în urmă cu mai bine de o lună, a fost confirmată recent de către specialiștii de la Asociația Americană a Observatorilor de Stele Variabile. Noua stea identificată de către astronomi poartă numele de Galați V15.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.