Sci-Tech15 Iunie 202012:00de George Stanciu

Lectura de 2 minute

Un adolescent din Japonia a ales să dea Guvernul în judecată, deoarece autoritățile i-au limitat accesul la jocuri video.

Wataru este un adolescent de 17 ani din Japonia, care se simte nedreptățit de decizia guvernului prefecturii Kagawa, de pe insula Shikoku. Autoritpțile au decis să limiteze timpul pe care îl pot petrece tinerii pe internet sau jucând diverse jocuri, pentru a preveni dependența de acestea.

Wataru consideră că familiile și nu guvernul ar trebui să aibă cuvântul decisiv în ceea ce privește aceste limite pentru timpul petrecut pe internet sau în jocuri video.

Kagawa a devenit, în aprilie, prima jurisdicție din Japonia care impune astfel de limite. Astfel, părinții sunt obligați să le permită tinerilor cu vârsta sub 20 de ani accesul la internet doar 60 de minute pe zi, în cursul săptămânii, sau 90 de minute pe zi, în weekend. Desigur, nu există un mecanism de aplicare a regulilor, dar există o presiune socială imensă pentru respectarea acestora.

Wataru și susținătorii săi cred că există metode mai bune pentru rezolvarea problemei dependenței de jocuri video. Metoda impusă în Kagawa nu are un fundament științific, încalcă drepturile individuale și reprezintă o intruziune inacceptabilă a statului în viața de familie.

Citeste si:
Japonezii au creat masca inteligentă: o poți conecta la propriul...
Japonezii au creat masca...

Tânărul de 17 ani și-a găsit și un avocat, pe Tomoshi Sakka, care a acceptat să îl reprezinte. Acesta lucrează pro-bono și e cunoscut pentru că a câștigat unul dintre cele 10 procese cu privire la schimbări constituționale din Japonia, în epoca post-război.

Wataru nu este un susținător al nesupunerii civice. Deși se opune regulilor impuse de guvernul din regiune, acesta a decis să le respecte.

Rămâne de văzut dacă procesul va putea fi câștigat de Wataru și de Sakka. Tokihiro Matsumoto, avocat și membru al Parlamentului, oponent al regulilor mai sus amintite, spune că acestea încalcă în mod evident Constituția, dar crede că șansele de succes ale tânărului sunt mici.

”Pentru a câștiga un astfel de proces, trebuie să existe o violare a drepturilor omului, o pedeapsă sau chiar o arestare”, arată acesta. Deoarece nu există nicio pedeapsă pentru regulile impuse în Kagawa, e dificil să se aprecieze impactul asupra drepturilor copiilor, conform nytimes.com.

Citeste si:
După 84 de ani, producătorul de camere foto Olympus iese de pe piață
După 84 de ani, producătorul...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.