Dacă bebelușul tău a început să mănânce alimente solide și a împlinit deja un anișor, este momentul să introduci în alimentația sa și alte alimente, ținând cont, desigur, și de recomandările medicului pediatru.
Un bun punct de plecare este să îi oferi legume pasate sau piureuri simple, în care poți folosi un singur ingredient, apoi din ce în ce mai multe ingrediente. Introducerea
acestor elemente în alimentația copilului de peste 12 luni te va ajuta să evaluezi dacă celui mic îi plac sau nu anumite legume.
Încearcă să-i faci piureuri proaspete din fructe și legume pasate, cum ar fi: morcovii, mango, mazărea, merele, spanacul, bananele, prunele, cartoful dulce.
Pe de altă parte, după 12 luni poți încerca și unele combinații de fructe și legume, pe care mulți bebeluși le îndrăgesc, cum ar fi: mere și spanac, carne de pui cu morcovi, mazăre sau alte legume care îi plac micuțului tău, banană și mango, dovleac și piersică, măr și conopidă, broccoli și cartof dulce, dovleac și cartof dulce, pară și piersică ori cartof dulce și banană. Desigur, recomandate sunt, începând cu împlinirea vârstei de 12 luni, și cerealele pentru copii.
Rețete simple pentru copiii care au împlinit un an
1. Iaurt grecesc cu cireșe
Ai nevoie de:
-
2 cești de cireșe, proaspete sau congelate, fără sâmburi;
-
3 linguri de apă (sau mai multe, după preferință);
-
1 frunză de mentă, tocată;
-
1 ceașcă de iaurt grecesc simplu.
Cum se prepară
Pui cireșele și apa într-o crăticioară și fierbi la foc mediu spre mic, 10 minute, până se înmoaie fructele. Amesteci cât de des este nevoie. Iei de pe foc și lași să se răcească.
Cu o sită, muți cireșele și le pasezi cu blenderul sau în recipientul robotului de bucătărie. Lași lichidul lor în cratiță. Adaugi menta tocată și mai omogenizezi cireșele, 1-2 minute. Torni, dacă este nevoie, din lichidul din crăticioară, și amesteci.
Pui 2 linguri din acest piure de cireșe și 2 linguri de iaurt într-un castron pentru bebelușul tău și este gata pentru a fi servit. Amesteci ușor ingredientele, ca să se încorporeze iaurtul cu piureul de cireșe.
Alimente surpriză pentru a supraviețui caniculei
2. Piure de banană cu quinoa
Ai nevoie de:
-
Jumătate de banană;
-
Un praf de scorțișoară;
-
3 linguri de quinoa fiartă;
-
1 lingură de iaurt;
Cum se prepară
Pui banana într-un castron și o pasezi, cu o lingură ori cu o furculiță, până obții o pastă fină. Adaugi celelalte ingrediente și amesteci bine, până se combină. Servești piureul bebelușului.
3. Gustare de afine și avocado
Ai nevoie de:
-
Jumătate de ceașcă de afine proaspete;
-
Un sfert de mango, fără coajă, tăiat cubulețe;
-
Un sfert de avocado, fără coajă, tocat bucăți mari.
Cum se prepară
Dacă ai blender vertical, pui toate ingredientele într-un castron potrivit și cu ajutorul blenderului, le pasezi până la omogenizare. Adaugi puțină apă cu lingura, dacă este necesar să mai subțiezi compoziția de piure.
Laptele praf în alimentația bebelușului și a copilului mic
4. Piure cu carne de pește și morcovi
Ai nevoie de:
-
Un file de pește (verifică să nu aibă oase) de cel mult 170 de grame;
-
3 morcovi mici, curățați și tocați;
-
1 bucată mică de praz (partea albă și partea verde), tocat;
-
Jumătate de cană de apă sau formulă de lapte.
Cum se prepară
Torni apă într-o cratiță, cam 5 centimetri înălțime. O fierbi la foc mediu, apoi așezi fileul de pește, morcovii și prazul într-un coș expandabil pentru fiert la aburi. Fierbi astfel, la aburi, ingredientele, timp de 15 minute, acoperind cratița cu un capac. Lași apoi să se răcească.
Muți toate ingredientele în vasul unui blender vertical ori al unui robot de bucătărie și le pasezi, până obții un piure omogen. Torni un sfert din apă sau din laptele formulă, puțin câte puțin, până când piureul ajunge la consistența dorită.
Desert fără zahăr rafinat: 4 reţete rapide, 100% yumm
Ține legătura cu medicul pediatru al celui mic, iar atunci când ai nelămuriri cu privire la diversificarea alimentației bebelușului după vârsta de 12 luni, acesta îți va explica la ce alimente trebuie să fii atentă, pentru că există posibilitatea să provoace alergii ori diaree sau alte reacții neplăcute.
Referințe bibliografice:
Villines, Zawn. How to Make Baby Food: Recipes and Nutrition. 22 June 2020, www.medicalnewstoday.com/articles/how-to-make-baby-food. Medically reviewed by Kathy W. Warwick, R.D. Accesat la 20 August 2020.
Gramont, Bernadette Machard de. 21 Homemade Baby Food Recipes. 11 Dec. 2018, www.healthline.com/health/childrens-health/homemade-baby-food-recipes. Medically reviewed by Melanie Santos. Accesat la 20 August 2020.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
Când se pune busuioc sub pernă de Sfântul Andrei. Respectă acest ritual dacă...
Sursa: kudika.ro