„Vladimir Putin riscă să declanșeze un război nuclear”, avertiza președintele american Joe Biden, în luna ianuarie. Tot atunci, analiștii britanici estimau că o invazie rusească în Ucraina s-ar putea solda cu zeci de mii de morți. Astăzi, 1 martie, e a șasea zi de conflict militar. Liderul cecenilor, Ramzan Kadirov, intrat în luptă alături de gruparea sa, de partea Moscovei, a transmis că abordarea rușilor din primele nopți de atac asupra Ucrainei nu a funcționat, cerând șefului de la Kremlin permisiunea de a înfrunta rivalii cu tactici mai feroce. Ucrainenii rezistă încă în front. Determinarea și patriotismul, cât și mica speranță primită din Occident, îi țin încă în picioare. Țările NATO au început, de câteva zile, să trimită echipamente și muniție către ei. Acest ajutor a adus și mai multă mânie de partea conducătorului rus, care a amenințat că ar lansa un atac nuclear.
Cât de real este riscul unui război nuclear, după amenințarea lui Vladimir Putin
Ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, e de părere că amenințarea lui Vladimir Putin, care a ordonat pregătirea forțelor nucleare, este una serioasă, dar nu crede că armele nucleare vor fi folosite, dat fiind că rușii știu că acest lucru i-ar afecta și pe ei. Oficialul a vorbit și despre oprirea conflictului militar dintre Rusia și Ucraina prin sancțiuni economice dure, măsuri adoptate și de țara noastră. El a spus că ar putea fi aplicate inclusiv interdicții de călătorie.
„Printre ele se numără, de exemplu, și extinderea măsurilor pe care le-am luat și noi la nivel național, și anume închiderea spațiului aerian pentru aeronavele aparținând unor companii ale Federației Ruse, introducerea unor bănci din Federația Rusă în sistemul SWIFT”, a declarat Bogdan Aurescu.
![]()
„Există deja sancțiuni care vizează și pe președintele Putin și pe ministrul de externe Lavrov în ceea ce privește înghețarea activelor nu în ceea ce priveşte circulaţia persoanelor. Dar sigur că aceste sancțiuni pot fie extinse în funcție de decizia pe care o iau statele membre”, a completat ministrul.
Decizia României
România a decis să renunțe la colaborarea cu mai multe bănci influențate de Federația Rusă: „ Ne retragem din Banca Națională de Investiții care are sediul la Budapesta și care este o bancă care acționează, în principal, în scopul proiectării influenței Federației Ruse. Există o a doua bancă la Moscova care se numește Banca Internațională de Cooperare Economică. De asemenea, din perspectiva România, dorim să începem procedura de retragere”.
Ce spune Klaus Iohannis despre amenințarea Rusiei cu arme chimice

Ministrul de Externe consideră că, pentru moment, rușii mimează dorința unui dialog, făcând referire la negocierile fără rezultat de la Belarus, menționând că tratativele nu pot fi purtate atât timp cât bombardamentele continuă. Cât despre amenințarea nucleară, el afirmă că „nu se pune problema în secolul 21”.
„Nici nu se pune problema utilizării în secolul 21 a armelor nucleare pentru că asta ar însemna consecinţe nu doar pentru cei împotriva cărora sunt folosite, dar inclusiv pentru cei care le folosesc”, a conchis acesta.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Alina Rachieru, Pineberry: Mulți români caută și cumpără produse doar la preț...
Sursa: retail.ro
-
StepFWD lansează înscrierile pentru cohorta 2022 a pre-acceleratorului
Sursa: start-up.ro
-
Fuergy, slovacii care vor să aducă independența energetică în Europa
Sursa: green.start-up.ro
-
#puimicminunemare: Idei de jocuri și jucării pentru a-i ține pe cei mici...
Sursa: garbo.ro
-
Abonamente medicale MedLife pot fi cumpărate și din George
Sursa: futurebanking.ro
-
Mama Polidinului, Sylvia Hoișie a încetat din viață la vârsta de 94 de ani....
Sursa: kudika.ro
-
Rusia vrea un sistem de educație unic, „de interes național”. Studenții ruși...
Sursa: wall-street.ro