Scarlett Johansson va juca rolul principal intr-o miniserie de televiziune bazata pe romanul "The Custom of the Country" al autoarei americane premiate cu premiul Pulitzer Edith Wharton.

Scarlett Johansson, in varsta de 29 de ani si care a nascut in septembrie primul sau copil, a ajuns la o intelegere cu studiourile Sony Pictures si va fi protagonista, dar si producatorul executiv, al unui serial de televiziune care va avea opt episoade, bazat pe romanul "The Custom of the Country", publicat in 1913 de Edith Wharton.

Romanul "The Custom of the Country" spune povestea lui Undine Spragg, personaj care va fi interpretat de Scarlett Johansson, o tanara fara scrupule care incearca sa ajunga in cercurile inalte ale lumii mondene din New York. Scenariul miniseriei de televiziune va fi semnat de Christopher Hampton, cel care a adaptat pentru film si romanul "Ispasire" al scriitorului Ian McEwan, ecranizat in 2007 sub titlul "Remuscare/ Atonement".

Hampton a realizat un scenariu pentru un lungmetraj bazat pe cartea "The Custom of the Country" in urma cu aproape 20 de ani, rolul principal al filmului, care nu a mai fost insa realizat la momentul respectiv, ar fi trebuit sa fie jucat de actrita Michelle Pfeiffer.

Acesta este primul rol important intr-o productie de televiziune.

Remarcandu-se la varsta de 14 ani, dupa ce a jucat alaturi de Robert Redford in filmul "Imblanzitorul de cai", Scarlett Johansson a colaborat apoi cu unii dintre cei mai talentati regizori din industrie, precum fratii Joel si Ethan Coen, Brian de Palma si Christopher Nolan.

Succesul mondial obtinut de "Rataciti printre cuvinte/ Lost in translation", de Sofia Coppola, in 2003, i-a adus premiul BAFTA si i-a relevat talentul artistic in fata lumii intregi, ajutand-o sa devina apoi "muza" lui Woody Allen, cu care a colaborat la filmele "Match Point", "Bomba zilei/ Scoop" si "Vicky Cristina Barcelona".

A devenit o actrita de prim rang la Hollywood, a primit patru nominalizari la Globul de Aur si a castigat un premiu Tony pentru evolutia sa din piesa de pe Broadway "A View from a Bridge". S-a remarcat in pelicule precum "Fata cu cercel de perla", "Cantec de iubire", "Jurnalul unei dadace" si "Cealalta mostenitoare Boleyn". In ultimii ani, actrita americana a aparut si in filme de actiune, interpretand personajul Black Widow din filmele "Razbunatorii"/"The Avengers" si "Iron Man 2".

Citeste si:
Globurile de aur 2012: lista completa a nominalizarilor
Globurile de aur 2020: lista...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.