LifeStar 5 Iulie 2014 15:07
Regizorul si scriitorul Michael Henry Wilson, cunoscut pentru documentarele pe care le-a realizat de-a lungul carierei sale si pentru prietenia cu cineasti precum Martin Scorsese si Clint Eastwood, a decedat la varsta de 67 de ani.

Michael Henry Wilson a murit pe 26 iunie, in Westlake, California, in urma unei lungi suferinte. Regizorul era bolnav de cancer.

Nascut in orasul francez Boulogne-sur-Mer, Michael Henry Wilson si-a dezvoltat cariera artistica la Los Angeles.

Renumit pentru faptul ca era un fin cunoscator al istoriei cinematografiei, dar si pentru relatiile sale de prietenie cu regizorii de la Hollywood, Michael Henry Wilson a regizat documentare precum "A Personal Journey with Martin Scorsese Through American Movies", "In Search of Kundun", cu Martin Scorsese, si "Le Franc-Tireur", cu Clint Eastwood.

Totodata, Michael Henry Wilson a scris scenariile documentarelor "Hollywood Mavericks", cu Todd McCarthy, si "Reconciliation: Mandela’s Miracle". El a scris si scenariul pentru filmul lui Alan Rudolphi, din 2002, "Intimate Affairs".

A scris carti despre Clint Eastwood, Martin Scorsese, Jacques Torneu si Raoul Walsh. Ultimul sau volum este "At the Gate of Paradise", despre 58 de regizori americani, de la D.W. Griffith la David Lynch, care are o prefata de Martin Scorsese.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.