Turcia și Siria numără cel puțin 40 de mii de persoane decedate la 9 zile de la cutremur
Luni dimineața, în data de 6 februarie, un cutremur le-a marcat soarta oamenilor din Turcia și Siria. Cutremurul cu magnitudinea de 7,8 a pus la pământ în doar câteva minute mii de blocuri și case, distrugând localități întregi. La mai bine de o săptămână de la tragicul eveniment, autoritățile din Turcia și Siria au raportat moartea a peste 40.000 de persoane, chiar dacă inițial se aproxima la 10.000.
În ambele țări afectate, 26 de milioane de persoane au rămas pe drumuri și au nevoie de asistență umanitară, a transmis directorul Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa. Tabloul celor întâmplate este unul sfâșietor. Echipele de salvare încă mai acționează în speranța că mai pot găsi suprațiețuitori printre mormanele de beton.
După mai bine de 200 de ore de la cutremur, salvatorii au reușit să mai scoată câțiva supraviețuitori. Zi și noapte, excavatoarele sapă printre ruinele rămase pentru a recupera trupurile neînsuflețite ale celor care și-au dat ultima suflare printre dărâmături. De partea cealaltă, mii de victime îndură frigul de afară pentru că au rămas sub cerul liber, fără nici un ajutor. Autoritățile nu pot face față numărului mare de sinistrați.
O echipă de salvatori români au acționat în zonele afectate de cutremur din Turcia
Autoritățile ONU au transmis că operațiunile de salvare sunt aproape pe sfârșite, iar acum salvatorii se concentrează mai mult pe ajutorul oferit persoanelor care au reușit să supraviețuiască cutremurului.
„Nevoile sunt uriașe și cresc de la o oră la alta. Aproximativ 26 de milioane de oameni din ambele țări au nevoie de asistență umanitară.”, a declarat Hans Henri P. Kluge, directorul pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății.
Citeste si:Cutremur în România. Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit
![]()
Mai multe țări și organizații internaționale, printre care și România, au trimis ajutoare umanitare în Turcia și Siria. Autoritățile din România au întins o mână de ajutor celor două state care au fost greu încercate de calamitatea naturală. Statul a trimis cele mai necesare lucruri pentru supraviețuitori: saltele, saci de dormit, corturi, dar și haine, produse alimentare neperisabile, medicamente și alte echipamente necesare în aceste vremuri grele.
De asemenea, România a trimis săptămâna trecută o echipă de salvatori pentru a se alătura operațiunilor de căutare și salvare a victimelor cutremurului.
Despre autor:

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Cum putem să fim ”fashionable” fără să facem mai mult rău planetei
Sursa: green.start-up.ro
-
Sebastian Doroftei, Codezilla: Cum crești un business sănătos în servicii IT
Sursa: start-up.ro
-
Manichiura iernii este MANICHIURA ALBĂ inspirată de acest anotimp! 25 de...
Sursa: garbo.ro
-
Câștigătorii Future Banking Gala 2023
Sursa: futurebanking.ro
-
Horoscop: Top 3 Zodii cărora li se împlinesc cele mai mari dorințe de Crăciun
Sursa: kudika.ro
-
Afaceri românești cu tradiție|Cristina Bâtlan, Musette, despre mai bine de 30...
Sursa: retail.ro
-
Grindeanu promite 100 de kilometri noi de autostradă și drum expres până la...
Sursa: wall-street.ro