Președintele Finlandei și Guvernul au anunțat în mod oficial că țara este decisă să depună cererea de aderare la NATO, decizie luată în urma invaziei ruse din Ucraina.

Finlanda va adera la NATO

Președintele Finlandei, Sauli Niinisto, și premierul Sanna Marin au anunțat în cadrul unei conferințe de presă comune la Palatul Prezidențial din Helsinki că țara nordică va adera în mod oficial la NATO. Premierul a declarat că speră ca Parlamentul să adopte decizia de a cere aderarea la NATO în următoarea perioadă

„Aceasta este o zi istorică. O nouă epocă începe”, a declarat Niinisto.

Marin a mai spus că până în prezent, Finlanda și NATO au avut niște legături foarte bune cu țările membre NATO, alianța militară mulțumindu-le pentru sprijinul acordat până acum.

„În Finlanda ne așteaptă încă procesul parlamentar, dar am încredere că parlamentul va dezbate această decizie istorică cu determinare și responsabilitate”, a spus premierul finlandez.

Se așteaptă ca în zilele următoare Parlamentul finlandez să aprobe decizia de aderare la NATO, procedură care este considerată o formalitate. Urmează apoi să se depună la sediul NATO din Bruxelles o cerere oficială de aderare, cel mai probabil la sfârșitul săptămânii viitoare.

Rusia și Turcia, contra deciziei de aderare a Finlandei la NATO

Potrivit unui sondaj de opinie al radiodifuzorului public YLE din Finlanda, în proporție de 76% dintre finlandezi își doresc aderarea la NATO și doar 12% sunt contra acestei inițiative.

În repetate rânduri, autoritățile de la Kremlin au declarat că nu sunt de acord cu decizia Finlandei de a adera la NATO. În martie, Ministerul rus de Externe a declarat că vor fi consecințe militare și politice grave dacă Finlanda și Suedia vor adera la NATO.

Citeste si:
Planul de pace în 10 puncte a lui Zelenski. Putin: „Ucraina poate...
Planul de pace în 10 puncte...

Dacă sunteți îngrijoraţi de perspectiva unui război în Europa, noi nu ne dorim deloc acest lucru, dar vă atrag atenția asupra faptului că Occidentul este cel care insistă constant că Rusia trebuie învinsă, în această situație. Trageţi voi concluziile”, a declarat Serghei Lavrov, ministrul rus al Apărării, în urmă cu câteva zile.

De aceeași părere este și președintele Turciei, care afirmă că acest pas este o greșeală. Finlanda are o graniță de 1.300 de kilometri cu Rusia și au purtat douî războaie în trecut.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 15 Mai 2022 - 04 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.