Negocierile ruso-ucrainene continuă vineri, în format online, a anunțat șeful negociatorilor din partea Ucrainei, David Arahamia, într-un mesaj publicat pe Telegram.

Kiev: Negocierile dintre Rusia și Ucraina continuă vineri, în format online

La cele mai recente tratative, purtate în Turcia, Ucraina a propus din nou o întâlnire a președinților celor două țări aflate în conflict, Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, a menționat Arahamia. Kievul insistă că o astfel de întrevedere nu poate avea loc nici în Rusia, nici în Belarus. Delegația rusă a răspuns că înaintea oricărei întruniri de vârf trebuie ajuns la un proiect de acord acceptat de ambele părți.

Șeful negociatorilor din partea Ucrainei a salutat prezența la runda de dialog de marți, de la Istanbul, a lui Roman Abramovici. El a apreciat că oligarhul rus a jucat un rol pozitiv, oferind „un canal de comunicare neoficial”, care a permis discuții cu un limbaj normal, nu diplomatic.

Conform oficialului de la Kiev, „miliardarul rus încearcă să fie neutru”, „deși noi nu îl considerăm o parte neutră”. „Putem spune însă că este cu siguranță mai neutru decât partea oficială de la negocieri”, a completat conducătorul delegației ucrainene.

Zelenski, despre reducerea anunțată a dispozitivului rus

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că nu crede în promisiunile Rusiei de a-și reduce activitatea militară și că armata sa se pregătește pentru noi lupte.

„Nu credem pe nimeni, nicio frază frumoasă", a declarat Volodimir Zelenski într-un mesaj video adresat naţiunii, adăugând că forţele ruse se regrupează pentru a ataca regiunea Donbas.

„Nu vom ceda nimic. Vom lupta pentru fiecare metru din teritoriul nostru", a spus el.

Citeste si:
Descoperă trenul care va lega Ucraina de România printr-o rută...
Descoperă noul tren care va...

Franța nu vede „niciun progres” în tratative

Franța nu vede „niciun progres” în negocierile dintre Rusia și Ucraina și nicio „noutate” în situația din Ucraina după anunțurile ruse de reducere a activității militare în jurul capitalei Kiev și în nordul Ucrainei, a transmis miercuri seară șeful diplomației franceze, Jean-Yves Le Drian.

„Rusia continuă. Deocamdată, din câte ştiu, nu există nici progres, nici noutate", a declarat Jean-Yves Le Drian la postul de informaţii non-stop France 24.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 31 Martie 2022 - 10 : 03

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.