Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a anunțat în ce situație ar folosi Rusia armele nucleare
„Orice rezultat al operaţiunii (în Ucraina), desigur, nu este un motiv pentru utilizarea unei arme nucleare. Avem un concept de securitate care spune foarte clar că numai atunci când există o ameninţare pentru existenţa statului, în ţara noastră, putem folosi şi vom folosi efectiv arme nucleare, pentru a elimina ameninţarea la adresa existenței ţării noastre", a declarat Dmitri Peskov, potrivit CNN.
Chestionat cu privire la afirmațiile președintelui SUA, Joe Biden, care l-a numit pe Vladimir Putin „măcelar” și a declarat că liderul de la Kremlin nu ar trebui să mai rămână la putere, Dmitri Peskov a spus că „este destul de alarmant”.
„Este o insultă personală. Desigur, este complet inacceptabil. Nu este de competenţa preşedintelui Statelor Unite să decidă cine va fi şi cine este preşedintele Federaţiei Ruse”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
În interviul acordat PBS Newshour, oficialul rus a negat că forțele ruse au vizat în mod deliberat civili în Ucraina, în pofida rapoartelor armatei ucrainene și declarațiilor jurnaliștilor și refugiaților.
„Nu bombardează apartamente, nu bombardează bunuri civile. Ei doar bombardează și vizează infrastructura militară”, a completat Dmitri Peskov.
Biden nu vrea o schimbare de regim în Rusia
Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a spus presei, duminică, faptul că nu dorește o schimbare de regim în Rusia, la o zi după ce a afirmat că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, „nu poate rămâne la putere”.
Volodimir Zelenski: Doar Rusia poate folosi arme nucleare în Europa

„Pentru Dumnezeu, omul ăsta nu poate rămâne la putere”, a izbucnit Joe Biden în fața mulțimii strânse să-i asculte discursul la Palatul Regal din Varşovia.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a avut o reacție imediată, la cererea jurnalistului CNN Frederik Pleitgen. „Nu domnul Biden decide asta (dacă Vladimir Putin rămâne sau nu la putere - n.r.). Aceasta este doar alegerea poporului Federațiai Ruse”, i-a declarat Dmitri Pesckov lui Frederik Pleitgen.
Ulterior, Casa Albă a remis presei o precizare în care arată că Joe Biden nu a îndemnat la schimbarea regimului de la Moscova în declarația sa. „Ce a vrut președintele să spună este că Putin nu poate fi lăsat să-și exercite puterea asupra vecinilor săi sau a regiunii. (Joe Biden) nu a vorbit despre puterea lui Putin în Rusia sau despre o schimbare de regim”, a declarat un oficial de la Casa Albă pentru Reuters, după discurul lui Joe Biden de la Varșovia.
Va candida sau nu Vladimir Putin la alegerile prezidențiale din 2024

Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Tu ce faci cu telefonul tău la finalul vieții lui?
Sursa: green.start-up.ro
-
Vintruvian Estates preia Cramele Mennini și Histria
Sursa: retail.ro
-
Întreabă Orice: Sebastian Burduja răspunde întrebărillor comunității start-up.ro
Sursa: start-up.ro
-
Am închis capitole din viața mea pentru a mă putea bucura de prezent
Sursa: garbo.ro
-
Tehnologiile low-code susțin transformarea digitală
Sursa: futurebanking.ro
-
10 Cărți minunate pentru copii și emoțiile lor
Sursa: kudika.ro
-
IGSU dezminte o informare care circulă pe WhatsApp: instituția neagă o...
Sursa: wall-street.ro