Afganistan, o țară deja săracă, riscă să se scufunde și mai mult în sărăcie dacă nu acționează repede, a declarat joi directoarea pentru Asia şi Pacific a Programului de Dezvoltare al ONU (PNUD), Kanni Wignaraja, potrivit AFP.

În prezent, 72% din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei (cu mai puţin de un dolar pe zi), iar acest procent ar putea urca la 97% până la mijlocul anului viitor, a afirmat ea într-o conferinţă de presă.

"Ne confruntăm cu o prăbuşire totală a dezvoltării, care se adaugă la crizele umanitară şi economică" din Afganistan, a spus ea. Un studiu realizat de PNUD arată că "suntem pe drumul unei deteriorări rapide şi catastrofale a vieţii celor mai vulnerabile persoane", a insistat ea.

Conform PNUD, cauzele acestei situaţii alarmiste sunt legate de pandemia de COVID-19 şi de tranziţia politică pe fondul îngheţării rezervelor de valută în străinătate, dar şi de o presiune tot mai mare asupra sistemului bancar şi o amplificare a sărăciei.

Într-un discurs la Istanbul, Abdallah Al Dardari, responsabil al PNUD în Afganistan, a subliniat că 70% din economia afgană se baza pe comerţul informal practicat de femei. Acestea sunt "coloana vertebrală" a economiei, au subliniat reprezentanţii PNUD, evidenţiind importanţa de a păstra aceste realizări.

Pentru a împiedica prăbuşirea în sărăcie, acest organism al ONU a pus la punct o serie de intervenţii pentru a ajuta persoanele vulnerabile, urmărind în special să protejeze drepturile femeilor şi fetelor.

Criza "cere o acţiune urgentă", a subliniat Kanni Wignaraja, făcând apel la comunitatea internaţională să dea dovadă de generozitate. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a convocat pentru luni la Geneva o conferinţă internaţională pentru a accelera trimiterea unui ajutor umanitar în Afganistan.

Planul de acţiune al PNUD "urmăreşte să contribuie la îmbunătăţirea vieţii celor mai vulnerabili şi să reducă în acelaşi timp strămutările, care ar putea agrava şi mai mult situaţia", a precizat ea.

Reprezentanta specială a secretarului general al ONU pentru Afganistan, Deborah Lyons, şi-a exprimat la rândul său îngrijorarea joi în legătură cu o prăbuşire a economiei afgane şi a cerut comunităţii internaţionale să menţină fluxurile de ajutoare economice pentru Afganistan, în ciuda unor îngrijorări privind guvernul talibanilor.

Citeste si:
Cutremur puternic în Afganistan. Cel puțin 1000 de oameni au murit
Cutremur puternic în...

În caz contrar, Afganistanul ar trăi "o gravă recesiune economică ce ar putea împinge milioane de persoane în sărăcie şi foamete, iar asta ar putea crea un val masiv de refugiaţi (...) şi ar arunca Afganistanul într-un regres de mai multe generaţii", a declarat ea în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate. AGERPRES.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 10 Septembrie 2021 - 10 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.