Cercetătorii de la Centrul Medical al Universităţii Leiden (LUMC) din Ţările de Jos se pregătesc pentru un potenţial studiu clinic de tipul „human challenge”, în cadrul căruia voluntarii sunt infectaţi în mod deliberat cu noul coronavirus pentru a se putea testa, în mediu controlat, eficacitatea candidaţilor la vaccinul împotriva COVID-19, a anunţat miercuri grupul de advocacy 1Day Sooner.

Planul a atras deja 240 de voluntari, a precizat grupul non-profit cu sediul în Statele Unite.

În septembrie, grupul a anunţat că astfel de studii clinice urmează să înceapă în ianuarie la un centru de carantină din Londra.

Cercetătorii din Olanda nu s-au decis deocamdată să înceapă studiul, fiind necesară obţinerea avizelor legale, potrivit 1Day Sooner.

„1Day Sooner susţine pregătirea LUMC pentru un studiu clinic „human challenge” pentru COVID-19. Aceste studii pot fi esenţiale pentru a dezvolta suficiente vaccinuri cu eficacitate dovedită pentru a vaccina întreaga lume în 2021, nu doar pe cei bogaţi”, se arată în comunicatul grupului.

„Apreciem faptul că cercetătorii de la LUMC iau în calcul în protocolul planificat al procesului perspectiva (de a folosi) voluntari 1Day Sooner în cadrul acestui proces, printre care se numără directorul de operaţiuni şi organizare 1Day Sooner, Julia Murdza, ca reprezentant al voluntarilor”, a adăugat grupul.

Un astfel de studiu „poate fi important pentru a răspunde la întrebările pe care le avem încă despre COVID-19: cât timp durează protecţia după infectare? Cum comparăm vaccinurile? Câţi anticorpi producem? Ce încărcătură virală provoacă o infecţie?”, a declarat Meta Roestenberg, cercetătoare în cadrul LUMC, citată în comunicat. „Prin acest studiu se poate răspunde la astfel de întrebări”, a adăugat ea, potrivit Agerpres.

O companie britanică de biotehnologie a anunţat luna trecută că se află în discuţii avansate cu guvernul britanic pentru a crea şi furniza tulpini de coronavirus pentru un astfel de studiu.

Centrul Medical al Universităţii Leiden nu a răspuns imediat unei solicitări formulate de Reuters de a comenta pe marginea acestui subiect.

În cadrul 1Day Sooner funcţionează patru departamente - advocacy, comunicare, organizare şi cercetare - care lucrează în tandem pentru apărarea drepturilor voluntarilor implicaţi în teste COVID-19, potrivit site-ului grupului.

Citeste si:
Rafila: „Au sosit primele doze de vaccin cu noua formulă contra...
Rafila: „Au sosit primele...

Despre autor:


Ultima actualizare: 26 Noiembrie 2020 - 11 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.