Cercetarea, in cadrul careia au fost utilizate date prelevate de la o cohorta formata din 160.000 de adulti din China, multi dintre acestia incapabili sa consume alcool din cauza unei intolerante genetice, a condus la concluzia ca in cazul persoanelor care beau cu moderatie - 10 pana la 20 de grame de alcool pe zi - riscul de accident vascular cerebral a crescut cu 10-15%.
In cazul unui consum ridicat - patru sau mai multe portii de bauturi alcoolice pe zi - valorile tensiunii arteriale au fost semnificativ mai ridicate, iar riscul de accident vascular cerebral a crescut cu aproximativ 35%, potrivit studiului.
''Mesajul esential aici este ca, cel putin in cazul accidentului vascular cerebral, consumul moderat de alcool nu are niciun efect protector'', a declarat Zhengming Chen, profesor la Departamentul de Sanatate a Populatiei Nuffield de la Universitatea Oxford, coautor al cercetarii.
''Dovezile genetice demonstreaza ca efectul protector nu este real'', a subliniat el.
Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) estimeaza ca la nivel mondial circa 2,3 miliarde de persoane consuma alcool, media fiind de 33 de grame de alcool pur pe zi de persoana - aproximativ echivalentul a doua pahare de 150 ml cu vin, a unei sticle mari cu bere (750 ml) sau a doua portii de 40 ml de bauturi spirtoase.
Cercetarea recenta, publicata in jurnalul medical The Lancet, s-a concentrat pe persoane originare din Asia de Est, dintre care multe prezinta variante genetice ce limiteaza toleranta la alcool.
Deoarece variantele genetice au efecte specifice si extinse asupra consumului de alcool insa nu afecteaza alti factori de stil de viata, cum ar fi dieta, fumatul, statutul economic sau educatia, acestea ii pot ajuta pe oamenii de stiinta sa identifice cu acuratete efectele de cauzalitate ale aportului de alcool, scrie Agerpres.
4 moduri inteligente prin care poți reduce consumul de energie...

''Utilizarea geneticii este o noua modalitate... de a afla daca un consum moderat de alcool are intr-adevar rol protector, sau daca este usor daunator", a declarat Iona Millwood, epidemiolog la Oxford, coautoare a cercetarii.
''Analizele noastre genetice ne-au ajutat sa intelegem relatiile cauza-efect", a adaugat ea.
Echipa de cercetatori - care a inclus oameni de stiinta de la Universitatea Oxford, de la universitati din Beijing si de la Academia de Stiinte Medicale din China - a notat ca un studiu similar ar fi imposibil de efectuat in cazul populatiilor occidentale deoarece foarte putine persoane din aceste state prezinta variante genetice relevante de intoleranta la alcool.
Insa, ei au notat ca rezultatele studiului privind efectele biologice ale alcoolului ar trebui sa fie aceleasi pentru oamenii din intreaga lume.
Tavi Clonda, declarații după ce Gabriela Cristea a fost acuzată că...

Potrivit OMS, in Europa se inregistreaza cel mai ridicat consum de alcool pe persoana din lume - chiar daca acesta a scazut cu aproximativ 10% dupa anul 2010 - iar tendintele actuale indica o crestere globala pe cap de locuitor in urmatorii 10 ani.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
65.000 de brazi de Crăciun primesc o nouă viață în campania de colectare a...
Sursa: green.start-up.ro
-
Dan Mihăescu: ”in the world of startups, time is the most precious resource”
Sursa: start-up.ro
-
Ce deosebește narcisismul de mândrie? Cum ne dăm seama când e benefic?
Sursa: garbo.ro
-
Avon continuă expansiunea și va deschide încă un magazin de tip insulă în țară
Sursa: retail.ro
-
GALERIE FOTO: Restaurantul „de fiță” din Paris în care să-ți impresionezi...
Sursa: wall-street.ro
-
Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week intră oficial în calendarul global al modei
Sursa: kudika.ro