Emotionanta operatiune de salvare a fotbalistilor juniori ramasi blocati intr-o pestera inundata din Thailanda a tinut cu sufletul la gura numerosi telespectatori din toata lumea, iar povestea lor ar putea fi transpusa cinematografic intr-un film realizat la Hollywood, informeaza Reuters.

Scafandri i-au eliberat marti pe ultimii patru dintre cei doisprezece baieti si pe tanarul lor antrenor la finalul unei misiuni care a acaparat atentia publica timp de peste doua saptamani.

Saga aduce aminte de operatiunea de salvare din 2010 a celor 33 de mineri din Chile care au ramas blocati in subteran timp de 69 de zile, eveniment transpus pe pelicula in filmul ''The 33'' (2015) cu Antonio Banderas in rolul principal.

La fel ca in cazul misiunii de salvare din Chile, drama din Thailanda infatiseaza curajul din viata reala in fata unor circumstante ingrozitoare, dupa cum a declarat Mike Medavoy, producatorul ''The 33'', nominalizat la Oscar.

Este posibil ca aceasta saga sa fie transformata la un moment dat intr-un film sau intr-un serial de televiziune, a adaugat el, potrivit Agerpres.

''Este vorba despre triumful indivizilor si al grupurilor de oameni in fata tragediei'', a spus Medavoy. ''Este o poveste grozava'', a adaugat el.

Producatorii din cadrul companiei Pure Flix, un studio din Statele Unite specializat in productii cinematografice cu tematica crestina si de familie se afla la fata locului si ii intervieveaza deja pe membrii echipelor de salvatori pentru posibila realizare a unui film.

Cofondatorul Pure Flix, Michael Scott, care traieste o parte din an in Thailanda, a declarat ca a devenit captivat de acest eveniment pe care l-a urmarit la stiri in locuinta sa din Bangkok. Sotia sa a crescut impreuna cu fostul scafandru din marina thailandeza care a murit in timp ce lua parte la eforturile de salvare a celor ramasi blocati in pestera inundata, precizeaza sursa citata.

Potrivit lui Scott, eforturile internationale de salvare vor contribui la cresterea interesului pentru realizarea unui film despre operatiunea de salvare. ''Sunt thailandezi, occidentali, europeni, australieni... persoane din toata lumea care au ajutat la scoaterea copiilor'', a spus el. ''Cred ca este un apel la nivel mondial care va inspira milioane de persoane de pe glob'', a adaugat el.

Citeste si:
Cum a început povestea de iubire dintre Gina Pistol și Smiley: „Așa...
Cum a început povestea de...

Operatiunea de scoatere la lumina a baietilor si a antrenorului lor s-a transformat intr-o lupta contra cronometru pe fondul prognozelor ce prevedeau ploi torentiale ce amenintau sa contribuie la cresterea nivelului apei din tunelurile grotei, adaugand astfel un plus de suspans.

''Este o combinatie de mult pericol si mult eroism'', a declarat agenta literara Judi Farkas, reprezentanta autorului Antonio Mendez a carui carte, ''Argo'', a inspirat filmul de Oscar cu Ben Affleck.

Insa, aducerea pe ecrane a dramei din Thailanda are in fata numeroase obstacole. In primul rand, realizatorii trebuie sa obtina acceptul de la familiile baietilor, antrenorul acestora si de la salvatorii pe care doresc sa ii includa in productie pentru a beneficia de declaratiile lor la prima mana referitoare la cele intamplate, noteaza Reuters. Copiii au varste cuprinse intre 11 si 16 ani.

Citeste si:
Theo Rose a dat de probleme în vacanța din Thailanda: „Nu vă...
Theo Rose a dat de probleme...

Apoi, reconstituirea operatiunii de salvare ar putea fi costisitoare. ''The 33'' a fost filmat in Columbia si Chile, iar productia a costat circa 24 de milioane de dolari. Un film despre salvarea din Thailanda ar putea fi realizat cu mai putin de atat, considera Medavoy, deoarece filmarile in aceasta tara costa mai putin.

Insa, producatorii vor avea de infruntat o noua provocare deoarece misiunea de salvare s-a desfasurat in apele intunecate, un factor care nu s-a regasit in operatiunea din Chile. ''Apa si scufundarile vor fi costisitoare'', a spus Farkas. ''De fiecare data cand se filmeaza in apa costa mult'', a adaugat ea.

Este posibil sa dureze cativa ani pana cand un film inspirat de acest eveniment va ajunge in cinematografe, iar producatorii trebuie sa decida daca interesul publicului va ramane unul crescut odata ce intamplarea nu va mai tine titlurile principale, a subliniat Medavoy.

Citeste si:
10 motive pentru care ar trebui să colaborezi cu un producător de...
10 motive pentru care ar...

''The 33'' a obtinut incasari de 24,9 milioane de dolari in urma difuzarii in cinematografe la nivel mondial, conform Box Office Mojo, putin peste bugetul alocat productiei.

Operatiunea de salvare din Thailanda poate atrage, de asemenea, interesul retelelor de televiziune, care pot inlesni calea povestii catre ecrane.

Ramane deocamdata incerta identitatea eroilor care ar aparea in film sau in versiunea pentru televiziune, mentioneaza Reuters. ''In mod cert, copiii sunt in centrul acestei povesti'', a spus Farkas. ''Nu cunoastem inca cine a condus eforturile de salvare. Nu avem suficiente detalii cu privire la cele intamplate pentru a putea sti din punctul de vedere al carei persoane va fi relatata povestea'', a adaugat ea.

Intre timp, programele de stiri hranesc apetitul publicului pentru acest eveniment. Marti, reteaua de televiziune americana ABC a difuzat o editie speciala a ''20/20'' centrata pe misiunea de salvare, iar Discovery Channel a anuntat ca va difuza vineri un documentar de o ora despre cele intamplate in Thailanda.

Citeste si:
Urșii, împușcați în loc să fie salvați. Activiștii: Un mod mascat...
Urșii, împușcați în loc să...

Salvatorii au reusit marti sa-i evacueze pe ultimii din cei 13 membri ai unei echipe de fotbal de juniori care au petrecut doua saptamani in subteran, blocati in pestera inundata din Thailanda. Echipa de fotbal, botezata "Mistretii", s-a reunit in final la suprafata, dupa o lunga asteptare care a tinut cu sufletul la gura Thailanda si media internationale, care au trimis sute de reporteri pentru a acoperi povestea.

Operatiunea de salvare a durat trei zile, copiii fiind evacuati fiecare de catre doi scafandri profesionisti, pe un traseu foarte dificil, care presupune pasaje lungi de scufundari. Timp de mai multe zile, salvatorii au amanat lansarea operatiunii, preferand sa-i trimita pe scafandri in interior sa aiba grija de copii, timp in care au incercat sa reduca nivelul apei. Copiii salvati si ulterior spitalizati, sunt "in stare buna", dupa cum a declarat Jesada Chokedamrongsuk, responsabil din cadrul Ministerului Sanatatii Publice.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.