Sanctiunile ONU impuse Iranului si problema armelor iraniene fac parte din punctele de dezacord intre Teheran si Grupul P5+1 in negocierile de la Viena asupra programului nuclear al Republicii Islamice, au declarat luni oficiali occidentali si iranieni.

"Iranienii vor anularea sanctiunilor cu privire la rachetele balistice. Ei spun ca nu exista nici un motiv de a le lega de problema privind programul nuclear. Este o opinie greu de impartasit", a declarat pentru Reuters un oficial occidental.

La randul lor, mai multi oficiali occidentali si iranieni au confirmat existenta unui dezacord in acest sens.

"Nu trebuie subestimat faptul ca probleme importante inca nu sunt solutionate. Nu va exista un acord cu orice pret. Daca nu se constata vreo miscare in puncte cruciale, un esec nu este exclus", a declarat un diplomat german, care s-a exprimat sub protectia anonimatului.

Grupul P5+1 (China, Franta, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite, plus Germania) si Iranul au stabilit ca pana la 7 iulie sa ajunga la un acord final. Ministrii de Externe ai tarilor din cadrul P5+1 s-au intalnit din nou, luni, la Viena, cu omologul lor iranian Mohammad Javad Zarif, pentru a incerca sa ajunga la un acord in programul nuclear iranian.

"Inca avem dezacorduri, dar vom lucra din greu pentru a le rezolva", a spus seful diplomatiei iraniene.

"Occidentalii nu doar ca insista asupra mentinerii sanctiunilor in programul (iranian) privind rachetele balistice, dar si ca Iranul sa suspende acest program", a spus un oficial iranian. "Iranul vrea sa-si apere drepturile si cere ca toate sanctiunile, indeosebi cele privind rachetele balistice, sa fie ridicate", a subliniat el, potrivit MEDIAFAX.

Un alt delegat iranian, care si-a pastrat anonimatul, a declarat ca Teheranul cere pur si simplu incetarea embargoului ONU asupra armelor.

"Este indiscutabil", a raspuns un diplomat occidental.

Pe de alta parte, un oficial iranian a declarat pentru agentia de presa Tasnim ca negocierile ar putea continua pana la 9 iulie. O posibila amanare a termenului limita a fost evocata si de diplomati occidentali.

Citeste si:
O celulă teroristă islamistă a planificat atacuri asupra...
O celulă teroristă islamistă...

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, s-a intalnit luni dupa-amiaza cu Mohammad Javad Zarif. Cei doi oficiali si-au exprimat "dorinta comuna de a gasi cat mai repede posibil solutii acceptabile de cele doua parti", a anuntat diplomatia rusa.

Duminica, secretarul de Stat american, John Kerry, a apreciat ca negocierile sunt la rascruce de drumuri.

"In ultimele zile am inregistrat progrese reale, dar vreau sa fiu absolut clar pentru toata lumea, nu ne aflam inca acolo unde trebuie sa fim in privinta mai multora dintre problemele cele mai dificile", a subliniat Kerry.

"Daca nu ajungem la un acord si daca (Iranul) arata o intransigenta totala si abtinere de la vointa de a avansa in chestiuni care conteaza pentru noi, suntem pregatiti sa ne retragem de la negocieri, asa cum a spus mereu presedintele (Barack) Obama)", a avertizat el.

Citeste si:
Kerry il ironizeaza pe Trump pe tema retragerii din Acordul de la...
Kerry il ironizeaza pe Trump...

In schimb, potrivit Beijingului, un acord este posibil. "Este important ca, astazi si maine, toate partile, in special Statele Unite si Iranul, sa ia ultimele decizii in cel mai scurt timp", a declarat duminica ministrul chinez de Externe, Wang Yi.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.