Racheta japoneza H-2A a lansat cu succes, miercuri, sonda spatiala Hayabusa-2, care are programata in 2018 o "intalnire" cu un asteroid primitiv, in cadrul unei misiuni care are ca obiectiv colectarea unor date inedite, ce ar putea duce la o mai buna intelegere a originilor Sistemului Solar.

Lansarea a avut loc asa cum era prevazut la ora locala 13.22 (04.22 GMT) de la baza Tanegashima, dupa doua amanari succesive din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile, informeaza AFP.

Aceasta lansare ar fi trebut sa aiba loc initial duminica, 30 noiembrie.

Dupa o ora si 47 minute de la lansare, Hayabusa-2 s-a desprins de racheta lansatoare, asa cum era programat, a anuntat Agentia japoneza de explorare spatiala (JAXA), in momentul in care postul public de televiziune nipon NHK difuza in direct imagini care prezentau echipele de specialisti de la JAXA care se felicitau.

De acum autonoma, Hayabusa-2 trebuie sa se indrepte spre 1999 JU3, un asteroid primitiv cu o forma aproape sferica si un diametru de mai putin de 1 kilometru, langa care va ajunge la jumatatea anului 2018.

Obiectivul misiunii consta in colectarea unor esantioane de material cosmic de sub suprafata acestui corp ceresc care contine carbon si apa, pentru a identifica materiile organice ce existau in spatiu la originea Sistemului Solar. Revenirea pe Terra este programata pentru sfarsitul anului 2020.

Lansarea in spatiu a sondei japoneze Hayabusa-2, amanata

Hayabusa-2 este aproape identica cu Hayusa, dar beneficiaza de tehnologii imbunatatite, care au tinut cont de numeroasele avarii cu care s-a confruntat sonda din misiunea initiala, ce a reprezentat totusi o reusita.

Asteroidul 1999 JU3 are aceeasi orbita ca si asteroidul precedent, Itokawa. El este insa de doua ori mai mare si contine substante organice de natura diferita.

"Ajungand in apropiere de asteroidul 1999 JU3, sonda va analiza suprafata acestuia cu ajutorul instrumentelor de teledetectie", explica specialistii de la JAXA.

Hayabusa-2 va lansa un vehicul spatial robotizat, denumit Minerva2, si un robot denumit Mascot (echivalentul lui Philae, robotul din misiunea Rosetta), creat de Centrul National de Studii Spatiale (CNES) din Franta si de omologul sau german, DLR. Plasate pe asteroid, cele doua mici vehicule spatiale Minerva2 si Mascot vor analiza, in situ, suprafata asteroidului.

Apoi, sonda Hayabusa-2 va trebui sa faca fata unei provocari tehnologice spectaculoase: va lansa un proiectil si se va "ascunde" in spatele asteroidului, in timp ce acel proiectil va exploda deasupra lui 1999 JU3, proiectand in mod violent o bila din metal, care ar trebui sa faca un crater cu un diametru de cativa metri, scrie MEDIAFAX.

Citeste si:
Bilanț negru după cutremurul din Japonia. Numărul morților a ajuns...
Bilanț negru după cutremurul...

Hayabusa-2 va reveni apoi in locul initial si se va plasa pe asteroidul "ranit", pentru a recolta materiale de pe scoarta acestuia. Esantioanele vor fi stocate in capsula care va reveni pe planeta noastra.

Acesta este programul teoretic al noii misiuni, care nu ar fi fost posibila fara "miracolul" reusit de precedenta, Hayabusa.

Cu o durata de sapte ani si marcata de o serie infernala de defectiuni, misiunea Hayabusa a devenit un veritabil simbol national al perseverentei japoneze, care sfarseste intotdeauna prin a invinge adversitatea.

Popularitatea sondei Hayabusa a reprezentat un factor determinant pentru a convinge autoritatile nipone sa aloce un buget de 31 miliarde de yeni (210 milioane de euro) pentru aceasta noua misiune, pe fondul unei emulatii internationale.

Luna trecuta, micutul robot Philae a reusit o performanta istorica, plasandu-se pe o cometa, marcand astfel o premiera in domeniul explorarii spatiale, realizata in cadrul misiunii spatiale europene Rosetta.

Citeste si:
Un asteroid „potențial periculos” se apropie de Pământ
Un asteroid „potențial...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.