Un șofer de camion român, ajuns la 184 de kilograme, a reușit să slăbească aproape jumătate din greutatea sa într-un an, după ce s-a alăturat unei echipe speciale de fotbal care are ca obiectiv arderea grăsimilor la bărbații supraponderali. Povestea lui de succes a apărut în presa din Marea Britanie.

Vlad Tudose (33 de ani) este rezident în orașul Coventry (West Midlands) din Marea Britanie din anul 2010. El a venit în Anglia împreună cu iubita lui de atunci, pentru a studia Drept și Studii Internaționale la Universitatea din Coventry. La acel moment, Vlad avea 71 de kilograme și era un sportiv „în formă și activ”, după cum o afirmă chiar el.

Mutarea în Coverty a venit la pachet cu o serie de obiceiuri nesănătoase. Vlad a început să petreacă mult timp în fața televizorului și să mânânce multe alimente de tip fast-food, fapt ce a adus repede la acumularea de kilograme.

De la un trup de sportiv la 10.000 de calorii pe zi

Într-o zi obișnuită, Vlad consuma trei cornuri umplute cu ciocolată la micul dejun, gusta mai multă ciocolată pe tot parcursul zilei și punea deoparte un burger, chipsuri și aripioare crocante de pui pentru cină, scrie jurnalemigrant.com.

„Obișnuiam să am o gamă variată de pofte. Aș fi mâncat orice fel de mâncare fast-food. Burgeri, chipsuri, pizza, orice se putea putea mânca. Luam cel puțin o mâncare la pachet pe zi, dar erau trei articole diferite, plus un desert și o băutură mare. Apoi gustam multă ciocolată, stropită cu multe băuturi carbogazoase. Astfel, am continuat să iau în greutate”, a mai povestit românul nostru.

Astfel, Vlad a ajuns să consume câte 10.000 de calorii pe zi. Acest lucru, dar și starea în care intrase pe fond psihic, au dus la ruperea relației sale, fapt ce l-a făcut pe Vlad să re refugieze și mai mult în mâncare.

„Comandam mâncare la pachet de trei ori pe zi. Închideam telefonul și puneam șase filme la rând sau mă uitam la câteva seriale. M-am despărțit de iubita mea pentru că nu mai suporta. Nici măcar nu mă puteam uita la mine. Nu aveam o oglindă, așa că nu prea știam cât de rău arăt.

Citeste si:
Interviu cu Lucian Gheorghe, românul care antrenează creierul...
Interviu cu Lucian Gheorghe,...

Purtam pantaloni supraelastici, de aceea habar n-aveam că devin tot mai mare. Mă lăsam pradă neglijenței și nu îmi dădeam seama cât de rea a devenit situația. Dar prietena mea nu m-a părăsit din cauza greutății mele, a plecat din cauza felului în care devenisem și cât de puțin îmi păsa de propria persoană. Acesta a fost un moment neplăcut pentru mine”, a mai adăugat Vlad.

Curând, el a ajuns la 184 de kilograme și la haine mărimea 5XL.

Ambulanța i-a cerut să coboare pentru a-l transporta la spital, pentru că paramedicii nu îl puteau căra

Evident, această greutate a însemnat și multe probleme de sănătate, anxietate și depresie. Vlad ajunsese să aibă dificultăți în a face cele mai simple activități, cum ar fi coborâtul scărilor, iar la un moment dat, când a avut probleme cu genunchii și a chemat ambulanța, medicii i-au cerut să coboare singur pânâ la ei, deoarece nu îl puteau transporta.

Citeste si:
Andreea Bălan și Andreea Antonescu, ajutate de un șofer daltonist....
Andreea Bălan și Andreea...

„A fost cu adevărat groaznic. Mă simțeam de parcă trăiam fiecare zi într-un coșmar. Nu mai puteam să fac lucruri pe care le făceau alții, nici măcar nu mai puteam să urc câteva scări”, a mai povestit el pentru publicația engleză coventrytelegraph.net.

Salvarea lui Vlad a venit anul trecut, după ce a văzut o reclamă la televizor cu echipa locală de fotbal MAN v FAT. El s-a înscris în această echipă, care ajută bărbații supraponderali să slăbească, și de atunci viața i s-a schimbat. Meciurile încep cu o cântărire și pentru fiecare membru al echipei care a slăbit vizibil, se adaugă 0,5 goluri la scorul final.

Dorința de a slăbi, de a-și ajuta echipa și de a reveni la o viață normală l-au motivat pe Vlad atât de mult, încât a decis imediat să facă o schimbare majoră și să își arunce din casă toată mâncarea nesănătoasă.

Citeste si:
Lino Golden avea 100 de kilograme la 16 ani. Cum a reușit să...
Lino Golden avea 100 de...

”A doua zi, am aruncat toată mâncarea nesănătoasă din casa mea. Am început să am două-trei mese pe zi, alimente precum pește și legume la grătar. A fi cu un grup de oameni susținători în echipa de fotbal a fost incredibil. Eram atât de des în punctul de a renunța, când simțeam nevoia de a mânca în exces, dar începeam să mă gândesc la echipă și nu voiam să-i dezamăgesc. De câte ori aveam momente de slăbiciune în care voiam să comand o mâncare la pachet, mă gândeam la ei. Îmi spuneam: «Dacă nu pot să o fac pentru mine, o voi face pentru ei»”, a mai povestit el.

De când s-a alăturat echipei și a făcut plimbări zilnice de dimineață, Vlad cântărește acum 88 de kilograme, dar mai are ceva de făcut înainte de a-și atinge greutatea propusă de 74 de kilograme.

Citeste si:
Semințe de floarea-soarelui. Moduri de consum pentru a ne menține...
Semințe de floarea-soarelui....

„A fost o schimbare majoră în viața mea. Până și familia mea crede că sunt complet de nerecunoscut. Și este atât de ușor acum. Este doar stilul meu de viață. Așa trăiesc. Chiar și când abia mă trezesc, am energie și sunt activ. Sănătatea mea mintală este grozavă și toți colegii îmi spun că sunt o altă persoană. Și eu mă simt ca o persoană complet diferită și am o viață complet diferită. Am ținut atât de multe diete înainte și am făcut atât de multe greșeli, dar au fost de fapt momente pozitive, deoarece m-au adus aici. Aș recomanda oricui să facă asta”, a mai spus românul din Marea Britanie.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Ultima actualizare: 23 Mai 2022 - 11 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.