Producatorii de capsune din judetul Satu Mare sunt multumiti de productia de anul acesta de pana acum, insa in lipsa unui depozit frigorific pretul va scadea de la 6 lei/kg, cat este in prezent direct de pe tarla, la 2 lei/kg, a declarat vineri, directorul Directiei Agricole Satu Mare, Ioan Cioltean.

"Lumea e multumita, e intr-o continua speranta. Problema e ca nu au depozitare, nu au desfacere, nu sunt organizati. A fost un grup de producatori care s-a spart, fiecare merge pe cont propriu ca ale lui is cele mai bune si mai nu stiu cum. Au mari greutati. Pretul va scadea foarte mult la ele datorita faptului ca nu se poate tine de pret. Daca azi le-ai cules, azi trebuie sa le dai cu cat ti se ofera, pentru ca nu ai unde le depozita in spatiu rece pana maine. E si concentratie prea mare, dupa parerea mea, ca suprafata, intr-un judet in cateva comune in contextul in care nu este depozitare si prelucrare. Nici contracte in alta parte nu pot incheia pentru ca ele trebuie preracite, refrigerate. Depozitul este principalul motiv. Un depozit daca ar fi, le pui acolo, daca nu vine clientul in trei-patru zile, le pui la prelucrare, faci o dulceata, un gem. Asta daca ar fi, era chiar minute", a declarat Cioltean.

El estimeaza ca si in acest an pretul la producator va scadea pana la 2 lei/kg fata de 6 lei/kg cat este in prezent. Cu toate acestea, in piete pretul trece de 10 lei/kg.

"Fenomenul e foarte interesant. In Halmeu pretul e 6 lei, iar in intersectia de la Furdulau (aflata la doar cativa kilometri distanta - n.r.) e 12 sau 13 lei pentru ca pe acolo trece lumea. O sa ajunga pretul pana la limita costurilor cu recoltarea, si in alti ani a coborat pana la 2 lei. Daca vine ploaia si va fi recolta mare poate sa ajunga la 2 lei/kg. Asta in situatia in care nu isi gasesc segmente de piata, nu se organizeaza", a afirmat directorul Directiei Agricole Satu Mare.

Un astfel de depozit frigorific a fost construit in urma cu mai multi ani, dar producatorii de capsune nu l-au folosit deoarece costurile erau mari.

"La Halmeu, prin SAPARD-ul de preaderare s-a construit depozit frigorific si nimeni nu a pus capsuni din el, pentru ca depozitul era platitor de TVA si TVA-ul era 24% pe acele vremuri, adica din patru capsuni aveai trei, ca unul era TVA-ul, si plata era cu biletul de ordin la 30 de zile. E si vina lor, pentru un depozit frigorific ar trebui o forma asociativa, un grup de producatori", a mai aratat Cioltean.

Citeste si:
Premierul Ciucă, despre depozitele de gaz din România: „Vineri, au...
Premierul Ciucă, despre...

Conform acestuia, sezonul capsunelor este de abia la inceput, iar intreaga recolta depinde de vreme. In cazul in care nu va ploua in cateva zile, recolta celor fara sistem de irigare va fi afectata.

"Daca n-o sa vina ploaia, cei care n-au sistem de picurare la ele o sa aiba o problema, o sa ramana mititele. Recolta este, adica a legat bine, sunt multe fructe micute, sunt flori. Cele care n-au irigare si au fost puse in camp, de acum se vor coace. Daca nu vine ploaia, productia va fi diminuata puternic, dar daca vine ploaia, nu e problema", a afirmat directorul Directiei Agricole.

In acest an, in judetul Satu Mare au fost recoltate capsune de pe 1.400 de hectare.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.