Abilitatea de a simti gustul umami al alimentelor ar putea avea un efect asupra starii generale de sanatate in cazul persoanelor in varsta, potrivit unui studiu al cercetatorilor japonezi, informeaza bbc.com.

Cele cinci gusturi de baza sunt dulce, sarat, acru, amar si umami. O cercetare a aratat ca pacientii in varsta care si-au pierdut abilitatea de a simti gustul umami s-au plans si de o pierdere a poftei de mancare si de o scadere in greutate. Stimularea fluxului de saliva din gura a parut sa influenteze papilele gustative si sa imbunatateasca obiceiurile alimentare.

"Umami" este un cuvant japonez care inseamna delicios si savuros, si reprezinta un gust diferit de cel sarat. Gustul umami este caracteristic alimentelor bogate in glutamat, cum sunt produsele din carne conservata prin uscare, crustacee, sos de soia, branzeturi, ceai verde si alte mancaruri bogate in proteine.

Cercetatorii de la Scoala de stomatologie de la Universitatea Tohoku din Japonia, al caror studiu a fost publicat in revista Flavour, au creat un test de sensibilitate la gustul umami si l-au folosit pe 44 de pacienti. Persoanele care intampinau probleme in a simti gustul umami s-au plans ca mancarea nu mai este gustoasa si nu mai mancau normal. Toti pacientii din studiu aveau varste de peste 65 de ani, iar pierderea sensibilitatii gustative ar fi putut fi cauzata de imbatranire, potrivit cercetarii, scrie MEDIAFAX.

Cercetatorii au sugerat, insa, ca bolile de care sufereau pacientii in varsta si efectele secundare ale medicamentelor care le erau prescrise puteau provoca o reducere a nivelului de saliva, ceea ce a dus la probleme in ceea ce priveste sensibilitatea gustativa. Savantii au descoperit ca, atunci cand le-au dat pacientilor sa bea ceai din varec (un tip de alga marina, n.r.), fluxul de saliva a crescut, ceea ce a avut un efect pozitiv asupra senzatiilor gustative resimtite.

Cresterea fluxului de saliva dupa stimularea cu ajutorul gustului umami a fost de durata mai lunga, pe cand stimularea cu ajutorul unui gust acru a produs un flux de saliva care a scazut rapid, potrivit studiului. "Umami sustine secretia de saliva, iar aceasta influenteaza alte functii orale, cum ar fi simtul gustului. Astfel, umami pare sa joace un rol important in mentinerea unei bune sanatati orale si generale", au spus cercetatorii niponi. Cercetatorii cred ca receptori pentru gustul umami se gasesc si in intestine si stomac, ceea ce ar insemna ca joaca un rol si in cadrul procesului de digestie.

Citeste si:
Analiză făcută din birou. Un salariu de 1.400 de lei, suficient...
Analiză făcută din birou. Un...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.