Celulele susa sangvine aflate in centrul maduvei osoase asigura nu doar o reinnoire continua a celulelor sangvine, ci se dovedesc capabile sa raspunda si la urgentele organismului, producand, la cerere, globule albe, care lupta contra infectiilor.

Aceasta proprietate surprinzatoare, nebanuita pana acum, ar putea avea aplicatii importante in viitor, pentru a-i proteja contra infectiilor pe miile de pacienti care sufera de leucemie si care au beneficiat de un transplant de maduva osoasa, in perioada in care sistemul imunitar se reorganizeaza, afirma medicul Michael Sieweke, de la Centrul de Imunologie Luminy din Marsilia, coordonatorul acestui studiu realizat in colaborare cu cercetatorii de la INSERM, CNRS si Centrul de Medicina Moleculara Max Delbrück (MDC) din Berlin.

Celulele sangine au o durata de viata limitata: speranta de viata a unei globule rosii nu depaseste trei luni, cea a plachetelor sangvine (pentru coagulare) este de circa 10 zile, iar cele mai multe dintre globulele albe nu traiesc decat cateva zile, afirma autorii acestui studiu, realizat pe soareci, publicat in revista stiintifica Nature.

Celulele susa hematopoietice din maduva osoasa (situata in centrul sternului si in oasele bazinului) asigura procesul de reinnoire, eliberand in fiecare zi cateva miliarde de noi celule in fluxul sangvin. Pentru a realiza acest fapt, ele trebuie nu doar sa se multiplice, ci si sa se diferentieze, adica sa se specializeze, pentru a produce globule albe, globule rosii si plachete sangvine, scrie MEDIAFAX.

Medicii coordonati de Michael Sieweke au descoperit deja in 2009 ca, in situatii considerate normale, celulele susa nu actioneaza la intamplare, ci "decid" o productie echilibrata sub influenta diversilor factori si semnale pe care le primesc.

Oamenii de stiinta nu stiau insa cum reuseau aceste celule susa sa raspunda la situatiile de urgenta, producand de exemplu globule albe care distrug microbii, precum celulele macrofage, pentru a combate infectiile. Cercetatorii francezi au demonstrat astfel ca celulele susa sunt capabile sa perceapa semnalele de alerta pentru produce celule apte sa actioneze in fata pericolelor.

Citeste si:
Analiză făcută din birou. Un salariu de 1.400 de lei, suficient...
Analiză făcută din birou. Un...

"Am descoperit ca o molecula biologica (un factor de crestere cunoscut sub denumirea "M-CSF") produsa in cantitati mari de organism in timpul unei infectii sau al unei inflamatii indica drumul care trebuie urmat de celulele susa", a explicat medicul Sandrine Sarrazin de la INSERM, coautoare a studiului.

Molecula M-CSF (Macrophage Colony-Stimulating Factor) activeaza globulele albe prin intermediul unei gene ("PU.1") din celula susa, care imediat produce in cantitati mari cele mai apte celule pentru situatia respectiva, incepand cu celulele macrofage.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.