Razboi rece in fotbalul britanic

Fotbalul este industria care a atras cei mai putini investitori straini in Romania ultimilor 15 ani, nici macar performantele continentale ale echipelor de club nefiind atractive pentru afaceristi. In Liga 1 se poate vorbi doar despre o singura sustinere financiara externa, care o priveste pe Otelul Galati, dar si acolo baierele pungii se deschid rar si pentru putin timp, indienii de la Mittal vazind in echipa de fotbal mai mult o corvoada care da bine in comunitatea locala decit o potentiala afacere recreativa.

Cheltuieli minime, profituri directionate

Cauzele acestui tip de izolationism rezida si in rapacitatea patronilor romani, care tin cluburile la limita subzistentei, dar le exploateaza la maxim resursele, in interes propriu, si refuza categoric sa vinda afacerea. Exemplul, aproape strigator la cer, este cel al Sportului Studentesc, proprietarul clubului bagind in buzunar cu amindoua miinile colosalele profituri rezultate din transferuri, dar isi plateste jucatorii in paltoane ale caror buzunare sint, evident, goale.

In plus, Vasile Siman, personajul in cauza, e si rau-platnic la stat (cauza din care echipa a si fost retrogradata in Liga 2), asemenea omologului sau de la Petrosani, Alin Simota, care pentru a salva pe Jiul s-a milogit mult timp, pentru bani, pe linga autoritatile locale din Petrosani. Nici unuia nu ii trece insa prin cap sa lase cluburile din mina. Este adevarat, nu au primit pina acum oferte de nerefuzat, din exterior, insa asteptarile lor pentru a da marele tun ar mai putea dura citeva zeci de ani. Majoritatea gruparilor au o organizare precara, putine au capital social de peste doua milioane de euro, suma minima pentru a intra pe bursa, iar rezultatele abia de citiva ani au inceput sa fie atractive.

Fotbalul ca paravan

Contextul economic din Romania, tara in care exista fabrici ce sint inca vindute pentru citeva milioane de euro, face imposibila platirea unui pret substantial pentru o echipa de fotbal, chiar daca la Steaua, Dinamo sau Rapid brandul valoreaza destul de mult.

Pe de alta parte, Europa ne arata ca sumele uriase investite intr-un club nu sint o garantie a succesului, iar banii cu care sint platiti fotbalistii nu sint intotdeauna albi. Prima liga din Anglia, cea mai bogata din lume, este chiar un caz special, care tinde sa devina patologic. Cu destul de putine vedete autohtone si prea multi patroni straini, Premier League are tot mai firave radacini in vremea de boemie a fotbalului. Infuziile de capital rusesc, american sau arab i-au lasat in ofsaid pe conservatori, care de aproape patru decenii se simt in pericol.

Arthur Hopcraft sesiza in 1968 contrastele dintre vechii si noii patroni ai fotbalului englez. Pentru prima categorie ii servea drept model presedintele lui Arsenal Londra, Denis Hill-Wood, un produs al colegiului Eton si al Universitatii Oxford, si care ii urma la conducerea "tunarilor" tatalui sau, parlamentarul Samuel Hill-Wood. In opozitie era pus Ken Bates, care isi arata dintii de lup tinar la Oldham Athletic. Acum, dupa 38 de ani, la Arsenal este presedinte onorific tot un Hill-Wood, Peter, fiul lui Denis, pe cind Bates este un simbol de modernitate si rebeliune contra ordinii stabilite.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe