Seful INS, Vergiliu Voineagu, a precizat ca declararea CNP-ului la recensamant este obligatorie, sustinand ca discutiile privind lipsa sanctiunilor daca aceasta informatie nu este furnizata au fost generate de purtatorul de cuvant al INS, "pregatit insuficient", care a fost destituit.

Presedintele Institutului National de Statistica, Vergiliu Voineagu, a declarat intr-o conferinta de presa ca prima declaratie oficiala pe problema declararii CNP-ului a fost data sambata, de purtatorul de cuvant al institutiei.

"Purtatorul de cuvant, dupa ce a facut precizari ca nu orice recenzori acorda sanctiuni, ci persoane special nominalizate care constata cuantumul sanctiunii a mers putin mai departe si si-a exprimat din graba si din pregatire insuficienta un punct de vedere personal ca nedeclararea CNP nu impune sanctiune", a spus Voineagu. Acesta a mentionat ca purtatorul de cuvant a fost destituit, transmite MEDIAFAX.

Voineagu a spus ca, in acest context, institutia a revenit si subliniat ca declararea CNP-ului este obligatorie.

Persoanele care refuza sa-si declare CNP la recensamant vor fi amendate conform legii, iar cei care nu l-au declarat ca urmare a balbei purtatorului de cuvant al INS vor trebui sa-l declare la o doua vizita a recenzorilor. Amenzile se incadreaza intre 1.500 si 4.500 de lei.

Persoanele care refuza sa-si declare codul numeric personal (CNP) la recensamant pot fi inregistrate si fara acesta si nu risca absolut nicio sanctiune, a afirmat, sambata, intr-o conferinta de presa. purtatorul de cuvant al Institului National de Statistica (INS), Vladimir Alexandrescu.

"Avand in vedere ca, in ciuda clarificarilor si precizarilor privind Baza legala si motivarea colectarii in cadrul capitolului de identificare a codului numeric personal, in mass-media au continuat sa apara interpretari distorsionate privind acest subiect, Institutul National de Statistica (INS) reitereaza faptul ca singura abordare corecta este cea prezentata in declaratiile noastre de presa din 21 si 24 octombrie 2011.

  • Declararea codului numeric personal este obligatorie:

1. Colectarea codului numeric personal in procesul de recenzare este stipulata prin Legea 170/2011 privind aprobarea OUG nr. 34/2011 pentru modificarea si completarea OG 36/2007 privind efectuarea Recensamantului Populatiei si al Locuintelor din Romania in anul 2011.
Astfel, articolul 2, alin. (1) “Persoanele [ ....] sunt obligate sa furnizeze, pe propria raspundere, persoanelor care efectueaza inregistrarea in formularele de recensamant datele si informatiile prevazute in programul de recensamant.
(2) Nerespectarea prevederilor alin.(1) atrage raspunderea contraventionala a celor vinovati.
Citeste si:
Un primar din Bihor, reclamat că a trucat rezultatele...
Un primar din Bihor, reclamat...

Articolul 12 din OUG 34/2011 precizeaza:
“In vederea asigurarii exhaustivitatii inregistrarii persoanelor si a calitatii datelor, la recensamant sunt prelucrate codul numeric personal, precum si etnia, religia si limba materna, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, cu modificarile si completarile ulterioare”.

Articolul 2, alin. (2) din H.G. 1502/2009 privind organizarea si desfasurarea recensamantului populatiei si al locuintelor din Romania in anul 2011 prevede ca "Pentru inregistrarea corecta a datelor de identificare a persoanelor, acestea vor prezenta, dupa caz, pentru cetatenii romani actul de identitate, certificatul de nastere in cazul minorilor, iar pentru persoanele de alta cetatenie ori fara cetatenie documente de trecere a frontierei sau documente eliberate de autoritatile romane care atesta dreptul de sedere pe teritoriul Romaniei”.
Art.6 (1) Persoanele care efectueaza inregistrarea, respectiv recenzorii, precum si cele cu atributii de indrumare, coordonare si control au obligatia sa respecte intocmai prevederile prezentei hotarari si instructiunile specifice aprobate de Comisia centrala pentru recensamantul populatiei si al locuintelor.
(2) In indeplinirea atributiilor care le revin pe timpul efectuarii recensamantului, persoanele prevazute la alin (1) se bucura de protectia legii, fiind considerate ca indeplinind functii ce implica exercitiul autoritatii de stat.

Citeste si:
Recensământ 2022. România are 19 milioane de locuitori, cu un...
Recensământ 2022. România are...

  • Ce intrebari nu sunt obligatorii?

2. Subiectele cuprinse in formularele de recensamant sunt obligatorii, mai putin cele optionale, respectiv: etnia, apartenenta religioasa, limba materna, precum si cele legate de dizabilitati - ultima sectiune din formularul P.
Prin urmare, informatiile referitoare la „ocupatie”, „locul de munca” etc. sunt obligatorii de furnizat si inregistrat pentru toti subiectii recensamantului. Aceste informatii, dupa prelucrarea datelor, vor fi utilizate pentru construirea statisticilor privind structura populatiei pe ocupatii si grupe de ocupatii, precum si pe activitati economice pentru diferite grupe de varsta, sexe, medii de rezidenta etc.

In procesul de prelucrare al datelor, informatiile sunt ulterior anonimizate, numele si prenumele persoanelor NU sunt inscrise in baza de date, iar recenzorii sunt obligati sa pastreze confidentialitatea datelor. Amenzile pe care le risca recenzorii daca incalca aceasta confidentialitate sunt intre 2000 – 5000 lei, cu posibilitatea agravanta in cazul in care nerespectarea confidentialitatii are aspecte penale.
Mai mult, in procesul de prelucrare informatiile vor fi utilizate numai in cadrul sistemului informatic statistic national (in interiorul retelei VPN criptat). In baza de date ORACLE pe serverul INS nu exista niciun fel de corespondenta CNP – Nume si prenume. La un an dupa incheierea prelucrarii, formularele cu datele individuale vor fi distruse fizic, conform normelor si procedurilor legale.

Citeste si:
Ciucă cere ajutorul autorităților locale pentru finisarea...
Ciucă cere ajutorul...

Conform art. 13 din H.G 922/2011, alin. (1), „dupa terminarea prelucrarii si validarii datelor, toate chestionarele care contin date cu caracter personal sunt predate operatorilor economici specializati, in conditii care sa asigure confidentialitatea datelor, pentru distrugere.”

Totodata, conform art. 5 din H.G. 922/2011, „declaratiile populatiei inregistrate la recensamant NU pot fi utilizate in alte scopuri decat cele statistice si nici pentru stabilirea unor drepturi sau obligatii”. Asadar, informatiile furnizate de populatie vor fi utilizate exclusiv in scop statistic, ele nu vor fi comunicate altor institutii si nu vor putea fi folosite, in nicio situatie, de alte institutii (in scopuri de impozitare/taxare fiscala, de ingradire sau limitare a unor drepturi, de pierdere a cetateniei etc).

Citeste si:
S-a prelungit recensământul populației. Ultima zi în care te poți...
Recensământul populației,...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.