Actrita americana Gillian Anderson, starul din serialul "Dosarele X", va interpreta rolul proprietarei unui bordel, in miniseria de televiziune "The Crimson Petal & White", produsa de postul BBC Two, informeaza allocine.fr.
Potrivit allocine.fr, actrita americana Gillian Anderson, celebra pentru rolul Dana Scully din serialul SF "Dosarele X", va fi capul de afis al noii miniserii de televiziune "The Crimson Petal & White".

Adaptata dupa romanul cu acelasi titlu de Michel Faber, miniseria "The Crimson Petal & White" prezinta povestea de viata a lui Sugar, o tanara prostituata in varsta de 19 ani, care traieste la Londra in plina epoca victoriana. Tanara femeie doreste o viata mai buna si accepta sa devina amanta lui William Rackham, un barbat dintr-o familie respectabila, relateaza MEDIAFAX.

In acest proiect ambitios, care se va intinde pe durata a patru episoade, rolul principal va fi interpretat de actrita Romola Garai. Gillian Anderson o va interpreta pe domnisoara Castaway, proprietara bordelului in care lucreaza Sugar.
Miniseria "The Crimson Petal & White" va fi adaptata pentru televiziune de Lucinda Coxon. Miniseria, in regia lui Marc Munden, va avea premiera la sfarsitul acestui an.

Proiectul "Dosarele X", ai carui eroi principali, agentii Mulder si Scully, investigheaza cazuri in care sunt implicate forme de viata extraterestre, s-a impus initial ca serial, in anii '90. In 1998 a aparut primul lungmetraj inspirat din serialul TV, "Dosarele X: Infrunta viitorul/ The X Files: Fight the Future", in regia lui Rob Bowman, urmat de "Dosarele X: Vreau sa cred", de Chris Carter, lansat in 2008.

De-a lungul celor noua sezoane ale serialului "Dosarele X", actrita Gillian Anderson a primit premiul Emmy, Globul de Aur si premiul decernat de Sindicatul actorilor americani. Dupa incheierea serialului, actrita a jucat in cateva lungmetraje - "The House of Mirth" (2000), "The Mighty Celt" (2005) si "Ultimul rege al Scotiei" (2006) - dar si in televiziune, fiind nominalizata la premiile BAFTA, Emmy si Globul de Aur pentru rolul Lady Dedlock din serialul "Casa umbrelor/ Bleak House" (2005), produs de BBC.

Citeste si:
Marea Britanie recunoaste: Mulder a lucrat pentru noi
Marea Britanie recunoaste:...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.