O parte dintre cei 33 de mineri blocati de doua luni intr-o mina din Chile au marturisit rudelor lor ca sunt cuprinsi de angoasa la ideea de a urca in ingusta nacela cu care vor fi adusi la suprafata,

Dario Segovia, in varsta de 48 de ani, un miner de cariera, "este foarte multumit, dar foarte, foarte nervos", a declarat fratele acestuia, Alberto, care a vorbit cu el dupa cateva ore de la terminarea forarii unui put de salvare, prin care cei 33 de mineri vor fi scosi din subteran, intr-o cusca din metal cu diametrul de 53 de centimetri.

"Nu vrea sa fie primul, pentru ca ii este frica. Nimeni nu vrea sa fie primul. Imagineaza-ti sa urci 700 de metri", a spus Alberto, potrivit MEDIAFAX.

Victor Segovia este, si el, "foarte nervos", a declarat sora acestuia, Clarina Segovia.

"Este foarte fericit, dar ii este frica de capsula, a devenit foarte nervos", a declarat ea, adaugand ca "oricum, stie ca este singura posibilitate, deci, daca vrea sa iasa, va trebui sa iasa in acest fel".

Minerul Renan Avalos Silva, in varsta de 29 de ani, este, de asemenea, "foarte, foarte nervos, acum", potrivit fratelui sau vitreg, Juan Gonzalez Silva, chiar daca se gandeste doar sa iasa. "Si a spus ca va iesi cum va fi necesar".

Pentru altii, nerabdarea de a ajunge la suprafata este mai puternica decat teama.

Carlos Barrios, in varsta de 27 de ani, "vrea sa iasa acum", a declarat unchiul acestuia, Crisologo Rojas.

"Nu-i este frica. Cei 33 de copii sunt puternici. Au supravietuit 17 zile cu o cutie de ton. Supravietuirea este inscrisa in ADN-ul lor",
a adaugat el.

Ministrul chilian al Sanatatii, Jaime Manalich, a declarat ca "cei 33" aproape ca se cearta pentru a fi printre ultimii care urca la suprafata.

Cand le-a spus, sambata seara, ca autoritatile vor fi nevoite sa "stabileasca o ordine a urcarii", a fost surprins de reactia lor.

Citeste si:
Verificări la sânge după tragedia din Cariera Jilț. Ministrul...
Verificări la sânge după...

"«Foarte bine, domnule ministru, dar eu vreau sa urc ultimul»", a raspuns unul dintre ei, potrivit ministrului.

"Ulterior a sosit altul si a spus «Nu, tovarase, eu am spus ca voi fi ultimul». «Nu, nu, eu sunt ultimul», a intervenit altul",
a continuat Manalich.

  • Autoritatile au stabilit, deja, ordinea: «mai intai cei mai abili», capabili sa reactioneze in cazul unei probleme, «ulterior cei mai slabi, iar la final cei mai puternici", care sunt capabili sa astepte cel mai mult.

In timpul ascensiunii, salvatorii vor monitoriza evolutia starii de sanatate a minerilor, iar in caz de urgenta ar putea fi coborati, la loc, in subteran.

Minerii din Chile vor fi scosi la suprafata miercuri


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.