De fapt, Mercedes e cu senzorii pe tine. Senzori pe care nu-i poti pacali.

Alcoolul la volan provoaca tragedii. Stie toata lumea. Putini realizeaza insa ca oboseala la volan este cel putin la fel de periculoasa. Mercedes spune ca 25% din accidentele grave de pe autostrazi sunt cauzate de oboseala.

Conduci obosit? Mercedes e cu ochii pe tine!Oboseala apare rapid nu doar daca soferul nu este odihnit. Aceasta stare care amorteste simturile si reactiile este generata in primul rand de monotonie sau conditii atmosferice. Monotonia inseamna un drum fara variatii de viteza (autostrazile), neaglomerat, lipsa unui partener de discutii etc. Conditiile atmosferice pot si ele crea acea stare de amorteala: mersul noaptea pe distante mari si fara opriri sau pe ploaie, cand miscarea ritmica a stergatoarelor (eventual zgomotul lor) poate duce la un fel de somnolenta. Desigur, toti acesti factori provoaca oboseala cand soferul conduce pe distante mari si nu face pauze suficient de dese. Studiile arata ca timpul de reactie al unui sofer creste cu 50% dupa 4 ore de condus continuu. Riscul de a produce un accident se dubleaza dupa 4 ore de mers continuu, iar dupa 6 ore, riscul este de 8 ori mai mare.

Mercedes lucreaza de mai mult timp la un sistem care sa previna oboseala extrema la volan si a pornit de la o situatie prin care multi soferi au trecut. Acel moment in care, dupa multe ore de mers, totul incepe parca sa se estompeze, iar soferul ajunge, fara sa realizeze, aproape de pierderea contactului cu realitatea. Adica aproape adoarme. La acest stadiu, unii soferi tresar, isi dau seama ce se intampla si eventual opresc pentru a-si reveni. Unii nu mai reusesc sa faca asta si se ajunge la accidente. Mercedes ii spune acelei clipe critice "one-second nap".

Sistemul dezvoltat de Mercedes se numeste Attention Assist si va fi oferit incepand cu primavara anului viitor. In ce consta acest sistem?

Cercetatorii au plecat de la studiul comportamentului soferului. Acesta difera mult in functie de starea sa, de gradul de oboseala, iar Attention Assist tocmai asta monitorizeaza. Sistemul dispune de o armata de senzori care, intr-o prima faza, in primele minute ale fiecarei calatorii, formeaza un profil al soferului. Profil nu la modul general, ci cat se poate de individual. Adica, sistemul invata practic stilul de mers al soferului si reactiile sale in mod normal, cand este odihnit - in functie de acuratetea manevrelor. Acest profil individual este luat ca referinta. Cand soferul incepe sa oboseasca, primul element (si cel mai important) care il da de gol este directia masinii. Poate este putin sesizabil pentru oameni, dar senzorii receptioneaza miscarile usoare si corectiile pe care le aplica soferul si pe care le compara cu profilul creat initial. Daca directia masinii isi pierde din acuratete, Attention Assist "intelege" ca soferul incepe sa oboseasca. Si asta nu e tot. Alti senzori masoara variatiile subtile ale acceleratiei liniare si laterale, pozitia pedalei de acceleratie, dar si influenta vantului si a suprafetei de rulare.

Un creier eletronic confrunta aceste date si, daca apar semnele caracteristice oboselii, Attention Assist alerteaza soferul, in timp util, printr-un semnal sonor si prin mesajul "Attention Assist. Break!".

Soferii responsabili isi vor da seama ca in acest caz trebuie neaparat sa ia o pauza pana se odihnesc in asa fel incat sa-si poata continua drumul in siguranta.

Conduci obosit? Mercedes e cu ochii pe tine!


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.