Catalin Dancu, avocatul reprezentantilor clubului Bamboo, sustine ca incendiul care a mistuit clubul Bamboo a fost pus. El spune ca angajati ai clubului ar fi semnalat prezenta unor persoane necunoscute in zona fostei sali de fitness a localului, folosita in prezent ca depozit.

”A avut loc o audiere despre cum au decurs evenimentele in acea seara, s-au lamurit si procurorii despre masurile de protectie si siguranta din club. Datele confirma ca incendiul a fost pus din zona fostei sali de fitness de catre persoane necunoscute aflate in acea zona. Au fost identificate persoane necunoscute clubului care se aflau in aceasta zona.

Nu este adevarata nicio sustinere privitoare la faptul ca incendiul ar proveni ca urmare a fumatului in incinta clubului. Toti angajatii au intervenit si persoanele clienti care fumau fie imediat au fost obligati sa stinga tigarile, fie au fost evacuati, pentru ca clubul Bamboo detine un loc privat in care se poate fuma conform standardelor, deci nu era nevoie sa se fumeze in club”, a afirmat Dancu dupa audierile de la Politia Capitalei.

El a subliniat ca focul a fost pus. Intrebat daca exista inregistrari ale camerelor de supraveghere care sa confirme aceste acuzatii, avocatul a raspuns:

”Asta se cere acum de catre procurori. Am dat niste date si informatii fata de persoane pe care noi le consideram ca si echipa de lucru straine clubului. Era un alt eveniment in ballroom-ul alaturat clubului, fosta sala de fitness. Toate datele duc in acea directie pentru izbucnirea incendiului”.

Catalin Dancu a tinut sa precizeze ca angajatii erau instruiti pentru actiunea in caz de incendiu.

”Tot ce a insemnat ajutorul acordat de catre angajati care au fost instruiti in stingerea incendiilor, toate au fost facute intr-o cooperare deplina. De altfel, au fost peste 700 de persoane in club care in mai putin de 6 minute au fost evacuate in conditii de securitate pentru ca toti au ascultat de instructiunile personalului”, a spus el.

Catalin Dancu: "Sunt martori care au sesizat persoane straine"

Chestionat in legatura cu argumentele pentru care sustine ca focul a fost pus, Dancu a afirmat: ”Sunt martori, angajati ai clubului care au sesizat administratorii ca sunt persoane straine in acea zona unde in mod normal nu aveau ce cauta, pentru ca este o zona de depozit, este o zona parasita, a fost sala de fitness, acum era nefunctionala, era o sala de depozit si in mod normal acestia nu aveau ce cauta in aceasta zona. Vizavi era un ballroom, o petrecere privata si ospatarii cred ca acele persoane provin din sala in care se desfasura celalalt eveniment”.
Citeste si:
Anamaria Prodan, noi declarații despre pensia alimentară a...
Anamaria Prodan, noi...

Procurorii au fost, duminica, la clubul Bamboo, dar nu pot intra pentru ca incendiul nu a fost inca declarat lichidat. Anchetatorii au declarat ca, din datele de pana acum, nu exista indicii ca incendiul sa fi fost declansat de o mana criminala.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.