Un suporter a suferit un infarct si a murit, sambata seara, la Galati, dupa meciul Romania-Olanda, scor 0-2, din preliminariile Cupei Mondiale din 2006. Marius Gheorghita, care urma sa implineasca duminica 46 de ani, s-a simtit rau imediat dupa terminarea meciului, iar echipajul de la ambulanta care s-a deplasat la locuinta sa a constatat ca barbatul suferise un infarct. Doctorii au incercat aproape o ora sa-l resusciteze, dar in cele din urma l-au declarat decedat.


Directorul Serviciului de Ambulanta al judetului Galati, medicul Mihai Polinschi, a afirmat ca manevrele de resuscitare s-au desfasurat timp de 40-50 de minute. "Imediat dupa meciul de fotbal am fost solicitati sa intervenim pe raza municipiului la un apartament unde unui barbat i se facuse rau. S-a deplasat imediat echipajul de urgenta cu medicul de garda, la sosire s-a constatat ca era vorba de un stop cardio-respirator. S-au inceput manevrele de resuscitare care au continuat circa 40-45 de minute, insa fara rezultat", a declarat Polinschi.