Joi seara, Adrian Mutu a fost audiat de Comisia de Apel al Federatiei Engleze de fotbal (FA), in cazul plangerii inaintate de fostul sau club, Chelsea, care ii cere despagubiri in valoare de 8 milioane de lire sterline.

"Pana va fi luata o decizie, nu vor fi facute alte comentarii. Adrian ar vrea doar sa spuna ca ultimele sase luni departe de fotbal au fost foarte dificle pentru el. El s-a antrenat foarte mult si acum doreste sa joace din nou fotbal la cel mai inalt nivel", a afirmat avocatul sau, John Hewison. Clubul patronat de magnatul rus Roman Abramovici i-a reziliat contractul lui Mutu in luna octombrie 2004, dupa ce jucatorul a fost depistat pozitiv la un control antidoping, fiind ulterior suspendat pentru sapte luni de FA.

TOATE PARTILE AUDIATE

Din partea lui Chelsea, au fost audiati, cu o zi inainte, managerul portughez Josť Mourinho si directorul executiv Peter Kenyon. De asemenea, a fost audiat si un reprezentant al lui Juventus, club la care este legitimat in prezent atacantul roman. La audiere au fost prezenti un fost oficial al sindicatului fotbalistilor englezi (PFA), Brendon Batson, si Peter Kay, seful clinicii Sporting Chance, acolo unde Mutu a urmat un program, "prescris" de FA in cadrul suspendarii. Dupa decizia Comisiei de Apel, cazul va fi inaintat la FIFA, dar este posibil ca, in cazul unei decizii nefavorabile, Chelsea sa deschida si un proces civil.