Chiar daca nu a beneficiat de o baza materiala, intr-o acceptiune moderna, de o infrastructura cu totul deosebita, totusi inotul romanesc s-a facut remarcat prin numeroase reusite pe plan international, care au depasit sensibil conditiile oferite sportivilor pentru pregatire. Aceasta, pentru ca Romania si in natatie (precum in tot mai multe discipline sportive) a dat la iveala mai mereu elemente cu aptitudini intr-una dintre cele mai placute si mai atractive activitati fizice realizate de catre om, de-a lungul secolelor, al mileniilor chiar.

Foarte multi specialisti au incercat sa fixeze in timp inceputurile practicarii inotului, fara sa reuseasca. Cei mai multi au ramas la ideea ca originea inotului este tot atat de veche ca si a omului pe pamant. Romania a avut dintotdeauna elemente dotate pentru inot, in masura sa reprezinte culorile tarii pana si la cea mai importanta competitie de pe glob - Jocurile Olimpice. E drept, timid la inceput, adica la Olimpiada de la Helsinki - 1952, cand Iosif Novac n-a urcat decat pe locul 26, in proba de 100 m liber. Patru ani mai tarziu insa, la Olimpiada de la Melbourne, Alexandru Popescu avea sa... sara tocmai pe locul 8, la 200 m fluture. Prima medalie olimpica a delegatiei Romaniei avea sa fie cucerita la Los Angeles, in 1984, de catre Aneta Patrascoiu - bronz la 200 m spate. Dar, dupa ce la editia anterioara, de la Moscova, Carmen Bunaciu incheiase in careul de asi, la 100 m si 200 m spate, pozitie pe care s-a aflat si la Los Angeles, la 200 m spate. Un pas inainte catre cucerirea medaliilor avea sa-l faca Noemi Lungi, la Olimpiada de la Seul - 1988, cu un argint la 400 m mixt si inca un bronz la 200 m mixt.

Aurul mult dorit, medalia menita sa incununeze eforturile atator generatii de exponenti ai inotului romanesc avea sa-si mai intarzie aparitia. Dar isi va face simtita prezenta in anul 2000, la a doua olimpiada pe pamant australian, la Sydney. Autoarea acestei stralucite performante - mai exact a unei duble performante, pentru ca in urma cu sase ani la Antipozi, natatia romaneasca a cucerit doua medalii dintre cele mai stralucitoare, fiind Diana Mocanu.

O zi istorica: 18 septembrie 2000

...Eleva de numai 16 ani - impliniti la 19 iulie 2000 - avea sa fie, intr-adevar, Diana Mocanu, descoperita la Liceul cu program de sport din municipiul Braila de catre profesorul Ion Ionescu. A fost primul ei modelator. Dar pasii spre consacrare avea sa-i parcurga prin intermediul antrenoarei Laura Sachelarie. Si nu oricum, ci cucerind zeci de titluri de campioana nationala atat la junioare cat si la senioare (in total 30!), iar in anul Olimpiadei si trei medalii de argint la mondialele din Finlanda, de la Helsinki - la 50 m, 100 m si 200 m spate. Spatista numarul 1 a Romaniei avea sa fie aceea care in istorica zi - pentru sportul romanesc - de 18 septembrie 2000 - a urcat natatia din tara noastra pe cea mai de sus treapta a podiumului!

Aur la 100 m spate

Si Diana Mocanu se afla la primul ei start olimpic! Mai mult, eleva din Braila a concurat alaturi de cateva stele ale natatiei mondiale - japoneza Mai Nakamura, argint la mondialele din 1988 si campioana a Pan-Pacificului, dar si finalista la JO de la Atlanta - 1996, spaniola Nina Jivanevskaia (!?), la a patra prezenta la Olimpiada, germanca Sandra Volker, bronz la mondiale, precum si... romanca Roxana Maracineanu (plecata cu parintii din tara inainte de ‘89 si stabilita in Franta). Si totusi!... Dupa ce a incheiat calificarile cu un timp excelent - la doar 0,02 secunde de recordul olimpic - in finala Diana Mocanu si-a... pierdut in bazin toate adversarele, realizand si un nou record al JO, cu timpul de 1:00,21 de minute, performanta cu care a detronat-o pe regina probei, unguroaica Kristina Egerszegi (1:00,68 de minute la Olimpiada de la Barcelona - 28 iulie 1992)).

Citeste si:

Asadar, Diana Mocanu, noua regina a inotului romanesc! N-a fost numai atat, deoarece trei zile mai tarziu, pe 21 septembrie 2000, Diana avea sa cucereasca aurul si in proba de 200 m spate, timpul realizat, de 2:09,21 de minute plasand-o pe locul I in topul anului. Si pentru ca bucuria lotului de natatie al Romaniei sa fie si mai mare, o alta inotatoare, Beatrice Caslaru, avea sa urce si ea pe podiumul olimpic de la Sydney, tot de oua ori, cu un argint la 200 m mixt si un bronz la 400 m mixt. Sydney a insemnat triumful natatiei romanesti, numai gimnastica feminina reusind, la aceeasi editie olimpica sa obtina succese asemanatoare.

O antrenoare in plina devenire

Dupa Sydney, spre a dovedi ca cele doua medalii olimpice de aur n-au fost rodul unei conjucturi favorabile, Diana si-a reconfirmat clasa, cucerind din nou aurul (dar si una argint), la mondialele din Japonia, de la Fukuoka. Diana Mocanu se afla pe val, uimind lumea prin constanta reusitelor ei. Nu avea decat 17 ani si toti specialistii de peste hotare au fost unanimi in a anticipa Dianei noi impliniri la cel putin inca o editie olimpica, in speta la Atena. Asa ar fi trebuit sa fie, daca in relatiile dintre sportiva si antrenoarea ei n-ar fi intervenit - absolut de neimaginat! - o stare de incompatibilitate. De unde pana atunci Diana fusese "tratata" ca o surioara mai mica, la un moment dat comportamentul antrenoarei Sachelarie s-a modificat brusc. A devenit rigida, distanta. Relatiile dintre ele s-au limitat strict la orele de pregatire. Chiar daca intre timp Diana avea sa se confrunte si cu unele probleme de sanatate, ea n-a gasit niciodata intelegere din partea antrenoarei.

Pe acest fond dezamagitor s-a produs ruptura nu numai de antrenoare ci si de activitatea de performanta, care a fost abandonata. A mai existat o tentativa, a primului ei antrenor, profesorul Ion Ionescu, de a o readuce in pregatire la bazin. Fara rezultat... Totusi, Diana Mocanu n-a abandonat efectiv disciplina sportiva care a facut-o in 2000, regina inotului. A ramas in activitate, dar ca antrenoare. In prezent conduce grupe de copii in cadrul CSM Braila. Sigur, nu e ceea ce si-ar fi dorit. Ar fi vrut ca federatia sa-i vina in sprijin, Diana sa preia, de pilda, grupe de copii intr-un club din Capitala. A batut neincetat pe la usile federatiei, dar totul s-a limitat la simple promisiuni. Iar in ultima vreme, nici chiar atat. Cum o spune cu amaraciune: "Nu am mai primit nici macar un telefon...". Se dovedeste a nu stiu a cata oara ca ingratitudinea face mai departe casa buna si in asa-zisa lume mirifica a sportului. Imi amintesc ce euforie cuprinsese federatia, dupa Sydney 2000.

Toata lumea se lauda cu succesele Dianei, ca si cum n-ar fi reprezentat in principal munca si stradania acesteia, ambitia ei de a aduce natatiei romanesti cel mai frumos cadou posibil, contribuind totodata la implinirea unui vis care incepuse sa se infiripe cu mai bine de patru decenii in urma, la Helsinki, in 1952.

Dubla campioana olimpica de la Sydney a fost deseori intrebata de ce nu incearca sa revina in natatia de performanta. La 19 iulie ea va implini 22 de ani. O varsta la care alte inotatoare continua sa urce pe bloc-starturi si chiar sa inregistreze rezultate cu totul remarcabile. Cu un anumit mod de viata - evident, mult mai auster, asa cum impune marea performanta - sansa de a redeveni o stea a inotului nu poate iesi din calcul. Si, totusi, Diana Mocanu refuza. De fiecare data a spus un nu categoric reintrarii in bazin, ca sportiva. Acum are alte proiecte. In prezent este studenta in anul II al Facultatii de Educatie Fizica si Sport din Bacau. ("Este o studenta exceptionala", tine sa remarce profesoara Doina Melinte, cadru didactic la aceasta facultate).

Diana doreste din tot sufletul sa termine cu bine ceea ce a inceput, pentru ca apoi sa-si continue activitatea in calitate de antrenoare: "Dorinta mea acerba este de a scoate un campion, precum visul oricarui modelator de talente. Sigur, sunt constienta de faptul ca un mare sportiv candva, nu poate fi implicit si un mare antrenor. Totusi sunt decisa sa ma dedica acestei profesiuni. O fac si acum, intr-o forma incipienta, dar ma voi consacra ei, in primul rand cu sufletul. Copiii sa simta ca sunt alaturi de ei, sa ma trateze ca pe o sora mai mare, sa pot comunica cu ei oricand, la lectii, in bazin, dar si in afara bazinului, pe strada, acasa, oriunde ne intalnim...". Sa recunoastem: profesiunea de credinta a Dianei reprezinta, de fapt, ceea ce i-a lipsit in relatia ei cu antrenoarea Laura Sachelarie...