Noua Constitutie siriana, care aboleste suprematia Partidului Baas, aflat la putere de jumatate de secol, dar mentine prerogative extinse pentru seful statului, a fost aprobata cu 89,4% din voturi.

Acest referendum, la care au participat "8,37 milioane de alegatori, respectiv 57,4% din corpul electoral", potrivit ministrului, este contestat de opozitie si considerat derizoriu de tarile occidentale. Potrivit lui Shaar, "753.208 alegatori au votat impotriva acestei noi Constitutii, reprezentand 9%, in timp ce 132.920 de buletine au fost nule".

"Exista o mare afluenta in pofida amenintarilor proferate in unele regiuni de gruparile teroriste armate si impotriva campaniilor de incitare (la boicot) lansate de presa perfida pentru a impiedica cetatenii sa isi exercite dreptul si de a prejudicia aceasta operatiune democratica ce s-a desfasurat in deplina libertate si transparenta", a declarat el in cadrul unei conferinte de presa, potrivit MEDIAFAX.

Opozitia si militantii prodemocratie, care cer plecarea presedintelui Bashar al-Assad, au cerut boicotarea acestui scrutin, calificat drept o "gluma" de Washington.

Peste 14 milioane de sirieni au fost chemati sa se pronunte asupra textului care instaureaza "pluralismul politic" prin suprimarea articolului 8 privind partidul Baas dar care pastreaza prerogative extinse pentru presedinte.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.