Pierderile grele suferite de NATO in Afganistan in 2010, anul cu cel mai mare numar de victime in randul militarilor straini in noua ani de razboi, nu sunt semnul unui "esec", ci al unei etape "din nefericire necesare", a apreciat luni Alianta Nord-Atlantica.

"Pierderile noastre nu sunt o dovada a unui esec al strategiei noastre, din contra", a declarat purtatorul de cuvant al fortei NATO in Afganistan (ISAF), generalul german Josef Blotz, la o conferinta de presa, relateaza MEDIAFAX.

Suplimentarea fortelor ISAF, decisa la sfarsitul anului 2009, a permis "punerea in dificultate a talibanilor si retelelor de insurgenti in zone unde nu mai fusesera pusi in dificultate de mai multi ani", a adaugat el, facand referire la fiefurile lor traditionale din sudul afgan.

"Aceasta a dus la o crestere a violentei si ne asteptam la acest lucru. Dar in mod vizibil este vorba despre o etapa necesara in strategia de ansamblu si inainte ca situatia sa se amelioreze, din pacate ea trebuie sa se inrautateasca si am vazut acest lucru la sfarsitul anului 2010", a apreciat el.

Generalul Blotz a negat orice intensificare a activitatii insurgentilor si a dezmintit faptul ca talibanii au preluat controlul in unele provincii - in special in nord - unde ei erau anterior mai putin prezenti.

La sfarsitul lunii decembrie, misiunea ONU la Kabul a recunoscut ca rebeliunea talibanilor s-a extins in ultimele luni la alte regiuni din Afganistan, in special in nord si nord-vest.

"In prezent, nu vad nicio provincie in care prezenta talibanilor sa ia amploare din nou (...) acest lucru nu este adevarat, in opinia noastra", a precizat generalul Blotz.

"Vom mentine pretutindeni presiunea asupra rebeliunii (...) nu va exista o pauza pe perioada iernii", a subliniat el.

El a reiterat faptul ca amploarea inceputului retragerii fortelor americane in iulie 2011 nu a fost inca fixata si depinde "de situatia de pe teren".

Citeste si:
NATO se pregătește de război: simulează activarea Articolului 5....
NATO se pregătește de război:...

Coalitia internationala din Afganistan, cuprinzand aproximativ 140.000 de militari, preconizeaza sa transfere progresiv fortelor de securitate afgane responsabilitatea securitatii intregii tari pana la sfarsitul anului 2014.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.