Presedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a declarat ca este obligat de Constitutie sa dizolve Parlamentul, intr-o interventie televizata in care si-a exprimat opinia cu privire la motivele prezentei slabe la referendum, relateaza Jurnal de Chisinau in editia electronica.

"Constitutia ma obliga sa dizolv Parlamentul", a declarat presedintele, pentru Jurnal TV, raspunzand unei intrebari cu privire la dizolvarea Parlamentului in aceasta toamna.

"Politica antistatala a comunistilor, lipsa consolidarii Aliantei pentru Integrare Europeana - toti am crezut ca putem merge pe cont propriu, deja - si indiferenta cetatenilor sunt motivele prezentei extrem de scazute la vot", a spus el.

Ghimpu este de parere ca Alianta a informat in mod suficient cetatenii despre referendum, dar admite ca liderii formatiunilor din cadrul acestei coalitii, aflate la putere, nu s-au concentrat suficient asupra referendumului. "Societatea nu a fost informata prost. Problema este ca (liderii coalitiei) nu s-au concentrat asupra referendumului. Am incercat dezbateri asupra unor subiecte care, probabil, au suparat alegatorii", a declarat seful interimar al statului.

"Eu am solutii intotdeauna, dar vreau sa am si oameni cu care sa le realizez", a spus Ghimpu, raspunzand jurnalistilor care l-au intrebat ce va face in continuare sau daca are "vreun as in maneca".

Totodata si ceilalti lideri ai Aliantei si-au exprimat dezamagirea fata de rezultatele referendumului, afirmand ca ei sunt cei "vinovati" pentru aceste rezultate, potrivit agentiei DECA-press, citata de cotidianul Timpul.

Premierul Vlad Filat, liderul Partidului Democrat-Liberal (PDLM), a declarat ca "prezenta slaba la scrutin se datoreaza lipsei unui mesaj coerent, care ar fi fost necesar sa vina din partea tuturor actorilor politici. O influenta a avut si apelul la boicotare din partea comunistilor", a spus el. [Referendumul din R. Moldova a esuat]

Prim-vicepresedintele Parlamentului, Serafim Urechean, liderul Aliantei Moldova Noastra (AMN), a declarat pentru un post de televiziune ca si-a "pierdut increderea in tot". "Asteptarile au fost mult mai mari si am mai crezut si in sondaje", a spus el.

Citeste si:
A murit primul preşedinte al Republicii Moldova
A murit primul preşedinte al...

Marian Lupu, liderul Partidului Democrat (PD), a declarat ca "anumiti lideri din (cadrul) Aliantei au incercat sa aduca in prim plan idei care nu reprezinta prioritati pentru tara". "Oamenii nu au inteles mesajul", a subliniat el.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.