10 expresii romanesti si originile lor surprinzatoare

Maxima este extrasa din lucrarea „Mangaierile filozofiei” care apartine filozofului antic Boethius. Acesta se afla in inchisoare pentru niste declaratii care n-au placut regelui. Maxima trebuie folosita cu discernamant in imprejurarea cand tacerea poate fi mai inteligenta decat cuvantul.

Folosim aceasta expresie cand vrem sa spunem ca irosim timpul, fara sa stim ca in trecut aceasta era o munca. Acum un secol si jumatate in carciumi, mesele boierilor erau frecate cu menta pentru a da un miros mai select. Copiii care voiau sa castige un ban frecau menta.

Cu intelesul de „vorbe fara miez, de flecareala”. Expresia este legata de mica adunare de vecini de la sat, numita claca. Vecinii se adunau si ajutau la munca pe unul dintre ei. Acolo se spuneau tot felul de snoave, de ghicitori si de barfe din sat.

Este o expresie veche si a pornit de la faptul ca, demult, in calendare apareau multe cifre, date astronomice, istorice, geografice care nu puteau fi tinute usor minte.

Se intindea din nordul Bucurestilor pana la Cernica, Snagov, chiar aproape de Ploiesti. A trece prin aceasta padure era un act de mare curaj pentru ca talhariile acolo se tineau lant. Vorba „ca-n codru Vlasiei” se aplica si azi celor care fura fara rusine din avutul public. Expresia mai inseamna un loc fara control, unde domneste jaful si frauda.

Adica „in vin este adevarul”. Expresie veche de peste 2000 de ani, este atribuita poetului grec Alceu, care a trait cu 6 secole inainte de Hristos. Pe vremea lui, celor banuiti de fapte rele li se dadea sa bea vinuri tari pentru a spune adevarul. Omul la bautura devine vorbaret si atunci dezvaluie taine pe care le-ar ascunde daca ar fi treaz.

Sisif a fost un rege legendar, pe care Zeus l-a osandit pentru nesupunere sa urce un deal din infern ducand in spinare o stanca uriasa. Dar cum ajungea in varf, stanca aluneca si Sisif trebuia sa o ia de la inceput. Expresia se refera la o stradanie istovitoare si inutila, un efort spre un obiectiv imposibil de atins.

Imparatul Vespasian i-a urmat lui Nero si a gasit visteria goala. El a pus multe dari, chiar si pe closete. De atunci, closetele se numesc si vespasiene. Intr-o zi, fiul sau Titus (viitor imparat) i-a spus ca poporul rade si il barfeste pentru ca a scos bani din o sursa mirositoare. Vespasian i-a pus sub nas fiului sau o moneda si i-a spus: „Uite, banu n-are miros”.

Apa sambetei era, intr-o veche credinta, un rau care se varsa in Infern, deci tot ce cadea in acea apa nu se mai putea gasi.

Astfel, despre “Apa Sâmbetei” se spune, după cum explică Victor Kernbach, in Mitologie română, că este un râu care izvorăşte din rădăcinile Bradului Lumii, un fel de Pom al Vieţii, aflat în Paradis, axis mundi (axă a lumii), un copac similar, de exemplu, cu frasinul Yggdrasill, din mitologia scandinavă, sub care se află zeul Mimir, custode al izvorului înţelepciunii.

Apa Sâmbetei sau Apa Morţilor, cum i se mai spune, patronată de Sfânta Sâmbătă, personaj care apare în nenumărate basme româneşti, este hotar între lumea aceasta şi lumea de dincolo. Pe câteva insule, numite Ostroavele Albe, locuiesc Blajinii, consideraţi a fi primii oameni de pe Pământ. La început, la izvor, apa este limpede, dar, pe măsură ce înconjoară de trei/şapte sau nouă ori Pământul, îndreptându-se spre Sorbul Pământului, pentru a se vărsa în Iad, devine tot mai tulbure, transformându-se, în final, în râu de flăcări.

În multe zone ale ţării, există obiceiul ca obiectele care nu se pot da de pomană sau trebuie aruncate, fără a fi “spurcate” (resturi de lumânări, icoane deteriorate, candelele sparte etc.) să fie duse la râu, pentru că toate râurile ajung în Apa Sâmbetei, iar obiectele vor ajunge şi ele pe tărâmul celălalt.

Dintr-o astfel de credinţă a derivat şi expresia „A se duce pe Apa Sâmbetei”, cu înţelesul a se pierde, a se prăpădi, a se irosi, a se distruge. Pe de altă parte, o formulare de felul „Duce-te-ai pe Apa Sâmbetei” are valoarea unui blestem cu sensul a dispărea/a pieri (dinaintea ochilor.), a înceta să mai existe.

Expresia e bazata pe credinta celor vechi ca cerul este alcatuit din mai multe bolte. In boltele de sus, ajungeau cei fericiti, asa ca expresia inseamna ca te afli in culmea fericirii, desfatarii si bucuriei.