Care va fi urmatorul pas al "Primaverii Arabe"?

Julie Taylor, analist politic in cadrul RAND Corp, experta in politica din Orientul Mijlociu considera ca vom mai vedea inca cel putin doua schimbari de regim in urmatoarele sase luni, relateaza CNN.

Una din tarile in care Taylor vedere schimbari la orizont este Yemen. Aici partidul aflat la putere a acceptat sa-l lase pe presedintele Saleh sa renunte la pozitia detinuta, insa nu este inca clar daca acesta va fi de acord, pentru ca, daca opopzitia nu va fi de acord cu acordul prin care Saleh si familia sa nu vor fi judecati, plecarea presedintelui s-ar putea amana. Cu toate astea, schimbarea este iminenta, pentru ca Saleh nu se bucura de multi sustinatori in interiorul sau exteriorul Yemenului, iar partidele politice au inceput sa sature de incercarile presedintelui de a evita inevitabilul. [Yemen: De ce sunt copiii sacrificati in revolutie?]

O alta tara este Libia, deoarece tot mai multe persoane sunt de parere ca orice varianta prin care Gaddafi ar ramane la carma tarii este nesustenabila. [Ce inseamna interventia SUA in Libia?]

In Siria situatia este putin mai complicata. Protestele nu pot fi oprite, dar, spre deosebire de Yemen, armata siriana ii este devotata presedintelui Bashar al-Assad. Soarta acestora este legata de mentinerea regimului pentru ca si ei fac parte din aceiasi minoritate religioasa. Al-Assar mai poate initia o represiune in masa, iar Iranul ar sustine o astfel de miscare. [Al-Assad: Siria se confrunta cu o "conspiratie"]

Una peste alta, posibilitatea de a instaura democratii solide in zona este scazuta, un "al doilea val" de revolutii fiind si el putin probabil, in pricipal datorita lipsei partiale sau totale a retelelor de societati civile.

Una dintre lectiile principale pe care Tunisia si Egipt le-au impartit cu ceialalti arabi este ca dictaturile trebuie sa se termine si ca acestea pot fi schimbate mai repede decat se credea, a declarat Ibrahim Sharqieh, director adjunct al Centrului Brookings Doha. Mai mult decat atat, prin succesul lor, aceste tari au inspirat intreaga regiune, rupand bariera fricii si inlocuind-o cu un optimism pragmatic care spune ca schimbarea este realizabila.

Cu toate acestea, mai trebuie vazut de ce este nevoie pentru a aduce democratia in regiune, mai ales avand in vedere ca devine tot mai evident ca inalturarea dictatorilor de la putere nu va fi una usoara. Experienta Tunisiei si a Egiptului, tari care si-au schimbat regimul in circa trei saptamani, este greu de repetat.

In urmatoarele luni, cel mai probabil, o noua paradigma de tranzitie se va naste in lumea araba. Ar trebui sa fim pregatiti sa vedem noi tipuri de revolte populare in aceasta regiune. Noile scenarii posibile includ razboie civile, lovituri de stat, dezintegrari, tensiuni intre secte, interventii externe, internationalizare si intelegeri politice negociate.

Tarile unde acest risc este mare, in special Libia, Yemen, Siria si Bahrain, mai mult ca sigur nu vor urma un singur model de tranzitie pentru ca fiecare dintre ele are propria dinamica si propriile motivarii pentru schimbare. In Tunisia si Egipt am vazut ca oamenii se sustineau unii pe ceilalti pentru a duce la capat revolutia, dar cu toate acestea, in noua paradigma putem vedea dictatorii care ii sustin pe ceialalti dictatori pentru a ramane la putere. [In Africa si Orientul Mijlociu continua varsarea de sange]

Este adevarat ca aparitia acestei noi dinamici va face, mai mult ca sigur, ca procesul de schimbare politica sa dureze mai mult si sa fie mai complicat. Insa, indiferent de cat de lung va fi acest proces, publicul arad a invatat ca a venit timpul ca dictatorii sa plece, si singura optiune in acest moment este sa continue calea spre libertate si justitie.

Pe masura ce "Primavara Araba" va ajunge pe timp de vara, situatia din regiune va continua sa ramana aprinsa, considera Parag Khanna, autorul "How to Run the World: Charting a Course to the Next Renaissance" si cercetarori la New America Foundation.

In timp ce toata lumea se intreaba ce se va intampla in Libia, cu siguranta vor aparea alte tensiuni in Egipt pe masura ce reformele guvernului se clatina si campania electorala este in toi. Si in Bahrain am mai putea vedea proteste de strada, insa acestea vor face prea putin avand in vedere ca principalele tensiuni din aceasta tara sunt cauzate de inegalitatile religioase. [Lectii oferite de revolutiile arabe]

Cel mai important, este ca lupta pentru responsabilitate va continua atata vreme cat cetatenii, grupurile de afaceristi si alti reformatori vor continua sa faca presiuni pentru ca legile de urgenta sa fie abrogate, parlamentele consolidate si reformele economice intreprinse. In special, cu privire la economie, creditorii privati si agentiile externe precum FMI, pot juca un rol important fortand guvernele din Egipt si Siria sa faca schimbari economice mai repede decat ar dori-o vechile elite din aceste tari.

Rolul Consiliului de Cooperare din Golf, care include tari precum Arabia Saudita, Qatar si Emiratele Arabe Unite, va ramane de baza si va capata tot mai multa importanta. Aceste tari bogate in petrol au fost investitori cheie in tari din intreaga lume araba si joaca un rol vital in finantarea modernizarii structurii economice de care regiunea are nevoie.

Trebuie sa ne amintim ca lumea araba nu este lumea a treia, pentru ca are toti banii de care are nevoie pentru a-si rezolva propriile probleme. Intrebarea este daca va putea depasi stilul de guvernare din trecut, care a reafirmat nationalismul nesigur, in favoarea unui stil care sa faca tarile din lumea araba interdependente.

Evenimentele din Tunisia si Egipt au oferit speranta toturor popoarelor din Orientul Mijlociu si Africa de Nord. Poate ca cele mai neasteptate sunt protestele din Siria, unde nimeni nu se astepta la revolte impotriva regimului lui Bashar al-Assad si unde intelepciunea conventionala sugerau ca represiunile trecute, diversitatea etnica si religioasa si popularitatea redusa vor actiona ca un scut pentru al-Assad, considera Feryal Cherif, profesor de Stiinte Politice la University of California.

In multe sensuri, evenimentele din Siria sunt foarte similare cu cele din Egipt. In speranta ca va calma protestatarii, al-Assad a oferit noi concesii de la o zi la alta: ridicare interdictiei niqabului, oferirea cetateniei kurzilor si promisiunea de a abroga legile de urgenta. Insa, asemeni lui Hosni Mubarak, al-Assad pare sa fie in mod constat cu un pas in urma cerintelor protestatarilor.

In timp ce magnitudinea protestelor siriene este impresionanta, soarta regimului al-Assad ramane nu este inca cunoscuta. Mai ales ca loialitatea armatei si mostenirea unei societati civile firave micsoreaza sansele unei revolutii de succes in aceasta tara.

In Egipt protestatarii au avut noroc de ONG-uri puternice, experimentate cu activismul, insa Siria are o societate civila limitata (de cinci ori mai putine ONG-uri pe cap de locuitor ca in Egipt) si care are parte de multe restrictii. [Benjamin Netanyahu: "Primavara araba" s-ar putea transforma in "iarna iraniana"]

Toate aceste elemente sugereaza ca protestatarii sirieni au putina experienta si cunostinte in ceea ce priveste politica locala, mai putine resurse si retele pe care sa se poata baza. Aceste deficiente limiteaza abilitatea protestatarilor de a pune presiune asupra regimului si de a se asigura ca acesta este tras la raspundere pentru actiunile sale.

Notiunea de "Primavara Araba" este improprie pentru ca priveste Lumea Araba ca pe un monolit, considera Nader Hashemi, profesor de Stiinte Politice la Josef Korbel School of International Studies din cadrul Universitatii din Denver si autorul "The People Reloaded: The Green Movement and the Struggle for Iran's Future".

Da, aceste revolte sunt motivate de nemultumiri politice si economice comune care au aparut in urma a zeci de ani de regim autoritar. Si da, protestatarii aspira la obiective democratice comune, insa fiecare tara din Lumea Araba este diferita. Fiecare are propria-i istorie si se confrunta cu propriile-i obstacole legate de diferentele de clasa si de minoritati, de puterea armatei si a institutiilor statului, si de unitatea si orientarea democratica a fortelor opozitiei.

Mai mult decat atat, natura si caracterul diferitelor forme de regim de conducere autoritar din Lumea Araba, si a devastarii pe care acestea le-au cauzat, ii provoaca in moduri diferite pe democratii viitorului. Exista motive de optimism chiar si daca luam in calcul cel mai rau scenariu in care fortele democratice sunt zdrobite in Libia, Siria, Yemen si nu numai. Unde acest lucru chiar se va intampla, aceste revolte vor fi lasat in urma o mosternire puternica si speranta ca fortele democratice pot construi un viitor, precum in Tunisia si Egipt, tari in care perspectivele de democratie par sa fie cele mai mari. [PE: Manifestatiile din Iran, Tunsia si Egipt "seamana, si chiar rasar"]

Indiferent de cat de multe tranzitii spre democratie vom vedea in acest an, cursul istoriei a fost schimbat. Zilele regimelor autoritare arabe sunt numarate, iar cei care sustin ca Islamul/cultura araba sunt incompatibile cu democratia pot sa vorbeasca cat doresc, pentru ca zarurile sunt deja aruncate.