Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a venit cu propunerea ca în localitățile în care rata de incidență este mai mică de 3 la mia de locuitori să se renunțe la pragul minim de vaccinare.

Cîmpeanu, o nouă propunere pentru pragul minim de vaccinare

Sorin Cîmpeanu a menționat că, potrivit acestei propuneri, în școlile din mediul rural din zonele în care nu sunt persoane infectate cu COVID-19, dar nici suficiente persoane vaccinate, cursurile cu prezență fizică vor fi posibile. Ministrul subliniază că în astfel de școli din mediul rural cursurile online sunt problematice.

„În localitățile în care rata de incidență este mai mică de 3 la mie, să se poată renunța la acest prag minim de vaccinare. În acest fel, am putea da posibilitatea acelor localități din mediul rural în care nu sunt infectați, dar nici suficient de mulți vaccinați, să se poată deschide școala cu prezență fizică. Aceasta e propunerea pe care mi-o voi asuma în raport cu autoritățile sanitare”, a transmis ministrul Educației, potrivit Digi24.

Ministrul își asumă propunerea făcută

Cîmpeanu a declarat că în această săptămână lucrurile se vor desfășura după regulile deja cunoscute. Potrivit oficialului, în această săptămână, rata de vaccinare va fi defalcată pe structuri, astfel încât dacă într-o școală dintr-o comună, care are trei cladiri în trei sate diferite, rata de vaccinare este medie sub 60%, dar într-una sau în două școli rata este de peste 60%, să poată să înceapă orele.

„În măsura în care autoritățile sanitare vor fi de acord, și la nivelul CNSU, cu propunerea pe care o voi asuma, aceea de deschidere a școlior în toate localitățile în care rata de infectare este de sub 3 la mie, cu condiția respectării regulilor de protecție sanitară, atunci vom anunța public acest lucru”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.

Citeste si:
Mihai Trăistariu a ajuns la capătul puterilor . Vrea să își...
Mihai Trăistariu a ajuns la...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 8 Noiembrie 2021 - 03 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.