Social 15 Iulie 2020 13:11

Legea mirosurilor intră în vigoare începând de joi, 16 iulie, și aduce obligații pentru companiile cu activități ce poluează olfactiv.

Firmele ce desfășoară activități ce ar putea deranja din punct de vedere olfactiv cetățenii din jur vor avea mai multe noi obligații de îndeplinit.

Astfel, companiile în această situație trebuie să dețină sisteme de monitorizare a disconfortului olfactiv, dar și să respecte un plan de măsuri ce vizează reducerea disconfortului olfactiv.

Amenzile pot ajunge până la 100.000 de lei pentru companiile care nu respectă aceste obligații, iar firmele riscă și închiderea activității.

Cum definește legea disconfortul olfactiv

Disconfortul olfactiv este definit de lege ca ”efectul generat de o activitate care poate avea impact asupra stării de sănătate a populaţiei şi a mediului, care se percepe subiectiv pe diferite scale de mirosuri sau se cuantifică obiectiv conform standardelor naţionale, europene și internaționale în vigoare.”

Legea mirosului arată că ”în cazul existenţei unor plângeri din partea publicului care reclamă existenţa unui disconfort olfactiv autoritatea publică centrală pentru sănătate, prin structurile subordonate formulează răspunsurile la respectivele plângeri.”

De asemenea, aceasta vorbește și despre obligațiile autorităților locale, dar și ale persoanelor fizice sau juridice. Asttfel, acestea trebuie să ”să reglementeze, inclusiv prin interzicerea temporară sau permanentă, accesul anumitor tipuri de autovehicule sau desfăşurarea unor activităţi generatoare de disconfort, disconfort olfactiv pentru populaţie în anumite zone ale localităţilor, cu predominanţă în spaţiile destinate locuinţelor, în zonele destinate tratamentului, odihnei, recreerii şi agrementului, unități sanitare şi unităţi de învătământ.”

Citeste si:
Zelenski, noi sancțiuni împotriva Rusiei și aliaților săi: „Peste...
Zelenski, noi sancțiuni...

Administrația publică locală va putea reglementa inclusiv prin ”interzicerea permanentă sau temporară desfășurarea activităților generatoare de disconfort olfactiv în zonele de locuit, recreere, odihnă, tratament și agrement.”

Ce sancțiuni pot fi aplicate pentru poluatori

Dacă o companie nu respectă obligația de a realiza măsurile impuse în conformitate cu planul de gestionare a disconfortului olfactiv, noua lege prevede amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoane fizice.

În cazul persoanelor juridice, legea prevede amenzi cuprinse între 50.000 și 100.000 de lei.

Nerespectarea planului în mod general prevede amenzi cuprinse între 25.000 și 50.000 de lei pentru persoane juridice.

Când va putea fi aplicată legea

O bună parte dintre preveredile noii legi vor putea fi aplicate doar dacă autoritățile centrale vor adopta modele de documente și metodologiile necesare.

Citeste si:
Astăzi expiră polițele RCA emise de Euroins. Ce amenzi riscă...
Astăzi expiră polițele RCA...

Există o perioadă de 180 de zile de la intrarea în vigoare a legii, timp oferit pentru adoptarea acestor modele.


Despre autor:


Ultima actualizare: 15 Iulie 2020 - 01 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.