Când simți că începi să uiți diverse, ar trebui să te preocupi imediat de acest aspect, astfel încât memoria ta să nu aibă de suferit la vârste la care n-ar trebui să se întâmple asta.

Cu sănătatea mintală nu-i de joacă, iar memoria e un aspect crucial de care să încerci să ai grijă cât mai mult timp posibil. Șanse ca memoria să ți se degradeze la un moment dat in viață sunt foarte mari, însă de la a păți asta la 70 de ani și la a ți se întâmpla în jurul vârstei de 40 de ani e cale destul de lungă. Există, însă, metode pentru a face prevenție la acest capitol.

Medicentrum, platforma de evaluare medicală la distanță înființată de dr. Horațiu Ioani, găzduiește prima Clinică a Memoriei care funcționează exclusiv online și aduce numeroase noutăți în abordarea problemelor medicale. Această clinică se adresează pacienților cu vârste de peste 40 de ani care se confruntă cu probleme de memorie și au nevoie de investigații și de evaluări pentru a afla cauza acestor probleme, ca mai apoi să fie diagnosticați și să primească tratamentul adecvat.

Clinica Memoriei este condusă și organizată de dr. Liana Rada Borza după modelul Clinicilor de Memorie din cadrul NHS England în care a lucrat pe post de Consultant în Gerontopsihiatrie. Din echipă face parte și psiholog clinician dr. George Macarie. Totodată, Clinica Memoriei colaborează cu neurologi, cardiologi, geriatri, neurochirurgi și alți specialiști, de pe platforma Medicentrum și nu numai, care, individual și împreună, înțeleg și tratează problema fiecărui pacient, după nevoi.

„La Clinica Memoriei ar trebui să apeleze o persoană care constată că începe să uite, că experimentează diverse probleme cu memoria sau când cei din jur o îndreaptă către noi pentru că remarcă genul acesta de probleme. O astfel de clinică este soluția ideală pentru pacientul cu tulburări de memorie pentru a nu mai fi nevoit să treacă pe la spitalul de psihiatrie, deci se înlătură stresul unei astfel de experiențe, frustrarea că este bolnav psihic, dar și stigma socială”, explică dr. Liana Rada Borza.

Citeste si:
Cum să te bucuri de primăvara aceasta: 4 activități pe care le poți...
Cum să te bucuri de primăvara...

Modul de lucru, după o evaluare inițială online care are prețul de 250 lei, presupune și o întâlnire virtuală a medicului cu pacientul și cu familia acestuia pentru stabilirea diagnosticului și a tratamentului. Aceste întâlniri sunt urmate de monitorizare și de suport postdiagnostic.

Am aflat de la dr. Liana Rada Borza ceva mai multe detalii despre problemele de memorie, care par să fie mai pregnante în societatea actuală.

1. Am văzut că ați menționat că această clinică se adresează persoanelor de peste 40 de ani. Ați observat o creștere simțitoare a persoanelor ce sunt afectate de aceste probleme de memorie?

Din păcate da, vă pot confirma această creștere bazându-mă pe experiența mea clinică atât din România, cât și din Marea Britanie. Ba mai mult, sunt și rapoarte publicate de Organizația Mondială a Sănătății care confirmă că numărul cazurilor de demență la nivel mondial este în continuă creștere.

Citeste si:
Dezvăluiri despre Uber: violență și presiuni politice. Ce referiri...
Dezvăluiri despre Uber:...

2. Există și o incidență mai mare ca în trecut a unor persoane de sub 40 de ani care se confruntă cu probleme de memorie?

Am constatat că sunt din ce în ce mai multe cazuri de persoane sub 40 ani care se prezintă la medicul psihiatru sau la psiholog cu probleme de memorie cauzate de suprasolicitare, de situațiile de viață stresante, de deprivarea de somn, de consumul de alcool și de droguri ilicite sau chiar și de instalarea depresiei. În acest context, consider că merită să subliniez că depresia poate să ducă la ceea ce numim în psihiatrie pseudodemență, fiind deosebit de important ca noi, specialiștii, să diferențiem tulburările cognitive care fac parte din tabloul clinic al unei depresii, de cele care indică, de fapt, un diagnostic de demență. Aș mai dori să menționez și formele familiale, moștenite genetic, de boală Alzheimer sau de demență frontotemporală care pot să apară între 30 și 40 ani, dar, din fericire, acestea sunt cazuri rare.

Citeste si:
Cei care fac între 3.800 - 9.800 de pași zilnic își pot reduce...
STUDIU: Persoanele care fac...

3. Începând de la ce vârstă ar trebui să fie cineva atent cu privire la eventuale probleme de memorie pe care le-ar putea avea?

Problemele de memorie se instalează de cele mai multe ori peste vârsta de 65 ani, vârsta înaintată fiind considerată principalul factor de risc al apariției diferitelor forme de demență, dar, din păcate, am remarcat în ultima perioadă o creștere a numărului de cazuri de demență presenilă, așa cum o denumim generic în psihiatrie, la persoane cu vârste cuprinse între 55 și 65 de ani. Ceea ce ar trebui să ne atragă însă atenția și să ne determine să ne adresăm specialistului pentru o evaluare a funcției cognitive, indiferent de vârsta de debut, sunt simptomele resimțite și modul în care acestea ne afectează viața de zi cu zi.

4. Cum putem ști dacă semnele pe care le vedem necesită și o investigație mai amănunțită?

Citeste si:
Site-ul pentru recensământul populației a căzut din cauza...
Site-ul pentru recensământul...

După cum spuneam, este important să ne adresăm specialistului, mai ales dacă simptomele cognitive pe care le prezentăm încep să ne afecteze funcționarea zilnică, respectiv activitățile desfășurate în mod obișnuit. Există însă și situații în care anturajul sau medicul de familie remarcă înaintea persoanei în cauză că aceasta prezintă probleme de memorie și sfătuiesc persoana respectivă să se adreseze medicului psihiatru.

5. Tuturor ni se mai întâmplă episoade de genul ”oare am oprit aragazul?” sau ”sigur am încuiat ușa când am plecat?”, sunt și acestea niște elemente de luat în calcul pentru o viitoare investigație? Poate că dacă frecvența unor astfel de episoade crește, ar fi necesar un control?

Bineînțeles că da, atunci când nu mai suntem siguri de acțiunile noastre, când suntem nevoiți să ne notăm totul într-un calendar sau când devenim dependenți de listele de cumpărături, este importantă evaluarea de specialitate a funcției cognitive.

6. Tinerii cu vârste între 20 și 30 de ani ar trebui să-și facă griji cu privire la memorie sau pot să mai amâne aceste temeri?

Sfatul meu este ca, indiferent de vârsta la care se instalează problemele de memorie, persoana afectată să se adreseze specialistului pentru o evaluare, întrucât, după cum am menționat anterior, sunt și la vârste tinere cauze concrete care pot să ducă la apariția tulburărilor cognitive și, din acest motiv, este importantă identificarea acestor cauze și managementul personalizat al cazului respectiv de către un specialist.

Despre Medicentrum

Medicentrum este singura platformă creată de medici pentru pacienți și este foarte ușor de folosit: medicii își creează cont și sunt validați, iar pacienții trebuie doar să completeze un formular. În acest moment, Medicentrum aduce împreună peste 250 de medici care acoperă toate specializările.

Mai multe informații, pe site-ul oficial: medicentrum.ro

Dr. Horațiu Ioani, fondatorul platformei Medicentrum, este medic neurochirurg și are o experiență de 3 ani în telemedicină. El a lucrat 7 ani în Marea Britanie și s-a întors în România pentru a profesa și cu dorința de ajuta la schimbarea în bine a sistemului medical.

Dr. Liana Rada Borza, inițiator al Clinicii Memoriei, este cadru universitar la Centrul de Psihiatrie al Imperial College London, expert independent al Comisiei Europene Bruxelles și asociat al platformei de telepsihiatrie Psychiatry - UK, Marea Britanie.


Despre autor:


Ultima actualizare: 4 August 2020 - 06 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.