Cercetatorii americani au descoperit o variatie genetica care protejeaza organismul contra alcoolismului, deschizand astfel drumul catre punerea la punct a unor tratamente preventive.
Potrivit unui studiu publicat in revista Alcoholism: Clinical and Experimental Research, aceasta variatie a genei CYP2E1 este asociata cu reactia organismului fata de alcool. Pentru 20% dintre persoanele care prezinta aceasta caracteristica genetica, cateva pahare de alcool sunt suficiente pentru ca ele sa se simta mai "ametite" comparativ cu restul populatiei.

Studiile precedente au relevat faptul ca indivizii care au reactii puternice dupa ce consuma cantitati mici de alcool prezinta un risc mai mic de a deveni alcoolici, insa originea genetica a acestei reactii nu a fost clarificata, scrie MEDIAFAX.

"Am descoperit o gena care protejeaza contra alcoolismului si care, in afara acestui aspect, are un efect foarte puternic", a declarat medicul Kirk Wilhelmsen, profesor de genetica la Universitatea Carolina de Nord, coordonatorul acestui studiu. "Insa, alcoolismul este o maladie foarte complexa si exista un numar mare de motive complicate care ii fac pe oameni sa bea alcool, iar efectele acestei variatii genetice ar putea fi doar unul dintre aceste motive", a adaugat cercetatorul american.

Pentru a putea sa identifice caracteristicile genetice ale alcoolismului, cercetatorii au recrutat cateva sute de perechi de frati/surori, de varsta adulta, care aveau cel putin un parinte alcoolic. Participantii la acest studiu au consumat mai intai un amestec de votca si suc - echivalentul a trei pahare de alcool. Apoi, ei raspuns unor intrebari, puse la intervale regulate, pentru a se determina efectele alcoolului. Printre altele, voluntarii au indicat cercetatorilor daca se simteau ametiti si daca simteau nevoia de a dormi.

Ulterior, oamenii de stiinta au determinat regiunea din creier in care actioneaza genele care par sa influenteze maniera in care voluntarii resimteau efectele alcoolului.

Gena CYP2E1 ii intriga de mult timp pe cercetatori, deoarece ea stimuleaza sinteza unei enzime ce metabolizeaza alcoolul. Cea mai mare parte din cantitatea de alcool consumata este in realitate metabolizata de o alta enzima - dehidrogenaza -, activa la nivelul ficatului.

Citeste si:
De ce elefanții nu țin la beție în ciuda staturii impunătoare
De ce elefanții nu țin la...

Insa gena CYP2E1 actioneaza intr-un mod diferit, nu la nivelul ficatului, ci la nivelul creierului, controland toate acele mici molecule (radicali liberi) care pot avea efecte nefaste asupra unor structuri sensibile, cum este cazul celulelor cerebrale.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.