Numarul tulburarilor de vedere este in continua crestere pe plan international, cu atat mai mult cu cat nivelul de imbatranire a populatiei se accentueaza pe zi de trece la nivel global. Concluziile unui studiu realizat de catre National Eye Institute (NEI) in Statele Unite ale Americii, cea de-a treia populatie a lumii, a concluzionat ca 1 din 28 de americani cu varsta de peste 40 de ani are probleme de vedere, iar acest procent ar putea sa creasca cu 60% pana in 2020. Afectiunile oculare isi fac aparitia de la varste fragede, iar o mai buna cunoastere a lor poate contribui, cu siguranta, la prevenirea si tratarea acestora. Iata care sunt cele mai comune sapte afectiuni ale ochilor si cum pot fi identificate la timp.

1. Erorile de refractie

Erorile de refractie sunt unele dintre cele mai comune afectiuni peste tot in lume, iar in aceasta categorie sunt incluse, de exemplu, miopia sau astigmatismul. Persoanele care sufera de miopie nu pot focaliza imaginea la distanta desi vad bine de aprope, in timp ce astigmatismul se caracterizeaza printr-o vedere neclara atat la distanta, cat si aproape. Cele mai numeroase afectiuni din categoria erorilor de refractie se corecteaza purtand lentile de contact sau ochelari. In cazul femeilor, ochelarii trebuie sa aiba neaparat si un rol estetic, asa cum au modelele de la Edel Optics, datorita carora nu doar ca vei avea o vedere impecabila, ci si un look de invidiat.


2. Degenerescenta maculara

Reprezinta deteriorarea maculei, o zona a retinei la nivelul fundului de ochi, care ne permite sa vedem clar detaliile fine si ne afecteaza abilitatea de a vedea la distanta sau aproape, facand dificile sau imposibile activitati precum cititul sau sofatul. Desi impactul initial al acestei afectiuni este minim, de obicei, pacientii neglijeaza vizita la medic in faza incipienta a bolii. Totusi, aceasta poate deveni invalidanta in timp, motiv petru care ar trebui sa nu o neglijezi, daca incepi sa vezi incetosat, cu pete sau distorsiuni, iar cuvintele iti apar neclare pe pagina.

3. Cataracta

In acest caz, cristalinul, care este, practic, lentila ochiului, si care, in mod normal, este perfect transparent, asigurand claritatea imaginilor, devine opac. Cataracta poate aparea la orice varsta, fiind accentuata de imbatranire, diabet sau alti factori precum tratamentele cu cortizon sau soarele prea puternic. Referindu-se la simptome, bolnavii acuza cel mai des o incetosare progresiva a vederii sau o denaturare a culorilor, iar daca nu este tratata corespunzator, cataracta duce la pierderea totala a vederii, fiind, astfel, o afectiune cu un nivel de risc major care trebuie neaparat avut in vedere.

4. Retinopatia diabetica

Retinopatia diabetica este o afectiune asociata cu diabetul zaharat si, pentru ca in stadiile incipiente nu prezinta simptome, toti bolnavii care sufera de aceasta afectiune ar trebui sa efectueze controale oftalmologice periodice, o data sau de doua ori pe an. Toti cei care se incadreaza in aceasta categorie de risc ar trebui sa stie neaparat ca evolutia bolii este progresiva, iar in cativa ani de zile, fara un tratament adecvat, aceasta duce inevitabil la orbire. Evolutia retinopatiei diabetice nu poate fi oprita, ci doar incetinita, motiv pentru care detectarea timpurie a acesteia este esentiala.

5. Glaucomul

Glaucomul este o boala care afecteaza progresiv nervul optic si este cauzata de cresterea presiunii intraoculare. Si glaucomul poate fi, pentru o lunga perioada de timp, o boala asimptomatica, insa, in lipsa tratamentului, si acesta duce la pierderea completa a vederii. Stadiul in care este depistat este si cel in care va ramane in cazul in care tratamentul instituit este eficient, iar principala masura de preventie consta intr-un consult oftalmologic complet realizat anual pentru toate persoanele trecute de 40 de ani, mai ales daca acestea au rude apropiate care sufera de aceasta afectiune, categorie pentru care riscurile sunt mult mai mari.

6. Ambliopia

Ambliopia, denumita si "ochiul lenes", este cea mai frecventa afectiune a vederii la copii. Acest diagnostic se pune atunci cand capacitatea unuia dintre ochi este redusa, deoarece ochiul respectiv si creierul nu mai lucreaza bine impreuna. Desi ochiul in sine arata normal, acesta nu este utilizat in mod corespunzator, deoarece creierul favorizeaza celalalt ochi. In cazul in care nu este tratata, ambliopia persista, de obicei, la varsta adulta si poate fi usoara, moderata sau severa, dar si unilaterala sau bilaterala. La copii, semnalele aparitiei acestei afectiuni pot fi neindemanarea acestora sau accidentarea frecventa prin neaprecierea corecta a distantelor.

7. Strabismul

O alta boala care poate aparea in copilarie este si strabismul. Aceasta este cauzata de lipsa coordonarii intre cei doi ochi, motiv pentru care acestia privesc in directii diferite si nu se focalizeaza simultan pe un singur punct. In cele mai multe cazuri de strabism la copii, cauza este necunoscuta, iar in mai mult de jumatate dintre acestea, problema este prezenta deja la scurt timp dupa nastere (strabism congenital). Strabismul poate fi orizontal sau vertical si se poate manifesta tot timpul sau intermitent. Aceasta afectiune este vizibila, insa se manifesta si prin aprecierea gresita a distantelor in spatiu sau neindemanare, in timp ce lipsa tratamentului pentru ochiului deviat, scade foarte mult vederea. Ca in cazul celorlalte afectiunilor enumerate mai sus, tratamentul administrat la timp are o contributie esentiala in lupta cu boala.

Citeste si:
Programul manifestărilor de 1 Decembrie, Ziua Națională a României....
Programul manifestărilor de 1...

Sursa foto: pexels.com


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.