Andrei Mitoiu, elev în clasa a 12-a la Avenor College din București, a fost admis la Universitatea Harvard, după cel mai riguros proces de selecție din istoria prestigioasei instituții din învățământ, potrivit unui comunicat de presă.

Elevul român admis la Harvard

Doar 3,19% dintre cei 61.220 de aplicanți din acest an au primit scrisori de acceptare la Universitatea Harvard, iar Andrei este unul dintre ei, alături de alți 3 elevi români. Andrei a pregătit, timp de 5 luni, aplicații pentru universități din întreaga lume și a mai fost admis la NYU Abu Dhabi și la Drexel University. Tânărul își dorește însă să ajungă la Harvard, unde a fost admis la specializarea Film and Visual Studies.

Andrei a fost întotdeauna pasionat de Film Production și Computer Science, iar în aplicația pentru admiterea la cea mai prestigioasă universitate din lume a inclus și filmele pe care le-a realizat în timpul liceului și pe care le-a postat și pe canalul său de Youtube.

Cred că atuurile mele cele mai mari au fost pasiunea și perseverența. Proiectele în care m-am implicat de-a lungul anilor, filmele pe care le-am făcut - fie din entuziasmul de a ecraniza o poveste personală, o emoție sau doar o temă pentru școală - internshipurile, acțiunile de voluntariat în care m-am implicat, piesele de teatru în care am jucat sau recitalurile de pian și chitară la care am participat au fost făcute pentru că mi-a făcut plăcere, pentru că m-au reprezentat și m-au ajutat să mă exprim. Primele filme le-am făcut doar pentru mine și pentru membrii familiei mele - care la început au fost, de altfel, și singurii spectatori.

Ulterior, am reușit să învăț și să evoluez, iar filmele pe care le-am făcut în liceu au reprezentat portofoliul meu pentru admiterea la facultate. Deși pare greu de crezut, aceste filme scurte - alături de celelalte rezultate academice și de portofoliul de activități - mi-au dat șansa să obțin un loc la Harvard. A contat enorm și ajutorul pe care l-am primit din partea consultanților Yourway Advisors. Este o susținere de care ai nevoie pentru a reuși sa treci cu succes peste partea tehnică și administrativă pe care o implica procesul de admitere la o universitate din străinătate. Chiar dacă am primit scrisoarea de confirmare a admiterii, încă mi se pare că visez cu ochii deschiși! ”, spune Andrei Mitoiu.

Universitatea Harvard se regăsește în top 3 la nivel mondial

Dincolo de performanțele academice, Andrei s-a implicat constant, de-a lungul timpului, în activitățile și evenimentele școlii, a făcut parte din cluburile Avenor și a luat parte la acțiunile caritabile desfășurate de școală.

Citeste si:
Un elev de la Liceul Tehnologic din Flămânzi a fost incendiat în...
Un elev de la Liceul...

Andrei este un elev strălucit și întreaga comunitate Avenor este mândră de această performanță academică. Rezultatul remarcabil pe care l-a obținut Andrei nu este însă o întâmplare, ci se bazează pe consecvența cu care Andrei și-a urmat pasiunile, pe munca zilnică de ani de zile (care l-a dus către excelență), pe toate oportunitățile oferite de școală sau găsite de el singur, pe care le-a fructificat în portofoliul personal. Andrei este dovada vie că valorile profund umane pe care le trăiește în mod autentic, cultivarea caracterului, a omeniei, seriozitatea, responsabilitatea, munca pentru sine, dar și pentru ceilalți sunt, de fapt, ingredientele care duc la succes.”, declară Diana Segărceanu, Director executiv și co-fondator Avenor College.

Citeste si:
Un elev a fost la un pas să incendieze un liceu, pentru o filmare...
VIDEO Un elev a fost la un...

Universitatea Harvard este în top 3 la nivel mondial potrivit QS World University Rankings 2021, fiind cotată pe primul loc în ceea ce priveşte reputaţia în rândul angajatorilor. Întreaga poveste a lui Andrei este disponibilă pe blogul Avenor.

Despre Avenor College

Avenor College este o instituție educațională non-profit, o școală internațională bilingvă ancorată în cultura românească. Co-creăm pentru fiecare dintre elevii noștri între 2 și 18 ani experiențe de învățare stimulante care le formează competențele pentru viitor. Viziunea noastră este să creăm un reper educațional pozitiv și inovator în România.

Avenor College are dublă acreditare, atât în sistemul românesc, cât și în sistemul britanic. Am primit acreditarea Ministerului Educației din România, prin ARACIP, în urmă cu 12 ani, iar din anul școlar 2018-2019 avem confirmarea că îndeplinim și standardele British School Overseas (BSO), reprezentând Department for Education (DfE) din Marea Britanie.

Citeste si:
Un elev din Turda a fost bătut de profesorul său de matematică
Un elev din Turda a fost...

În 2007, școala a pornit cu cinci elevi de clasa întâi. Cincisprezece ani mai târziu, Avenor College are peste 600 de elevi între 2 și 18 ani și o echipă cu peste 150 de membri. Școala are două sedii în zona de Nord a Bucureștiului: o elegantă vilă istorică în care funcționează grădinița și un campus special proiectat și construit la liziera pădurii Băneasa, în Greenfield, pentru a găzdui școala și liceul.

Anul acesta, Avenor College deschide o nouă clădire dedicată copiilor din clasele 6-12 și își extinde astfel capacitatea pentru a primi elevi care își doresc să-și continue studiile în sistem britanic.

Misiunea Avenor este să formăm liderii viitorului, provocându-i pe elevi să-și descopere calitățile și talentele, să-și creeze propriul traseu de învățare și să-și contureze propriul viitor. Lucrând împreună, co-creăm cel mai bun viitor pentru fiecare elev, pentru fiecare membru al comunității și pentru noi toți împreună, în cadrul școlii și dincolo de ea.

Citeste si:
Elev din Michigan și-a ucis 3 colegi și a rănit alți opt, inclusiv...
Un elev din Michigan și-a...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 11 Aprilie 2022 - 01 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.