Social 6 Aprilie 2022 11:13 de Clara Vacaru
Un elev de la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Flămânzi a fost incendiat în timpul orelor. Profesoara, care este și directoarea liceului, ieșise din clasă pentru câteva minute. Elevul a ajuns la spital cu arsuri pe 20 la sută din suprafața corpului.

Incidentul a avut loc, luni, la Liceul Tehnologic de la Flămânzi, în timpul orei de educație tehnologică. Profesoara, care este și directoarea liceului, a ieșit pentru scurt timp din clasă, iar în acest timp s-a întâmplat incidentul.

Elevul cu nevoi speciale spune că de vină sunt colegii lui

Elevul, un copil de 17 ani cu nevoi speciale, ar fi spus că, de fapt, colegii lui i-ar fi dat foc în timp ce se jucau cu o brichetă. Colegii lui povestesc însă altceva. Ei susțin că elevul se juca cu spray-ul de șters tabla, pe care l-ar fi luat să curețe banca și, la un moment dat, când a aprins spray-ul a aprins și bricheta și flama l-a cuprins pe el, deși colegii de clasă au încercat să îl liniștească.

„Am fost un pic ieşită în curtea şcolii, pentru că aveam de rezolvat un proiect de finanţare, era o problemă urgentă. Cât am fost ieşită la seră au venit directoarea adjunctă și agentul de pază, era liniște. La un moment dat mi-a zis femeia de serviciu să vin repede. Când am intrat, o parte dintre băieți fugiseră, iar apoi am văzut că unul era ars. După ce am chemat salvarea, am întrebat pe colegi ce s-a întâmplat și mi-au spus că el a făcut-o. Nu știu pe cine să cred, camere de supraveghere nu avem. Până să vină salvarea el striga mi-au dat foc, mi-au dat foc. Problema este că acest copil este cu CES (n.r., copiii cu nevoi educaționale speciale), are retard mintal, are multe probleme. Nu poți să-ți dai seama dacă realitatea lui are vreo treabă cu realitatea mediului înconjurător”, a spus profesoara Mihaela Ştefănucă, directoarea liceului, pentru site-ul monitorulbt.ro.

Directoarea Liceului Tehnologic din Flămânzi și-a dat demisia

Directoarea unităţii şcolare a demisionat din funcţie, iar Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani a deschis o anchetă în acest caz. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs incidentul.

“Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Flămânzi s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În continuare se efectueaza cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-ar fi produs fapta, urmând ca în funcţie de rezultatele acestora să fie dispuse măsuri legale”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani, Delia Neniscu, potrivit News.ro.

Citeste si:
Andrei Mitoiu, elevul Avenor College admis la Harvard, după cea mai...
Andrei Mitoiu, elevul Avenor...

Adolescentul a ajuns la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Pediatriei din Botoșani și, ulterior, a fost solicitat transferul la Iași, pentru că avea arsuri de gradele II și III, pe o suprafață de aproximativ 20% din corp, informează site-ul stiri.botosani.ro.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Ultima actualizare: 6 Aprilie 2022 - 11 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.