Finalul de săptămână ne aduce temperaturi ridicate în cea mai mare parte a teritoriului. Sâmbătă, 11 septembrie, se va încălzi și maximele vor urca până la 29 de grade Celsius. Vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată, dar doar în Carpații Meridionali. Dimineața, izolat, vor fi condiții de ceață. Duminică, 12 septembrie, termometrele vor arăta 30 de grade Celsius la Drobeta. Își vor face simțită prezența și norii veritabili de toamnă, prin est, sud-est și la munte, dar șansele de ploaie sunt mici.
Prognoza meteo | ANM a anunțat temperaturi ridicate pentru weekendul 11-12 septembrie 2021
Vremea în București
Sâmbătă, 11 septembrie, se va menține atmosfera plăcută și se va încălzi ușor. Maxima urcă până la 28 de grade Celsius. Duminică, 12 septembrie, va fi tot o zi caldă și senină. 28 de grade Celsius vor arăta termometrele.
Vremea la munte
Și aici avem în față un final de săptămână frumos, chiar dacă dimineața va fi rece. Pe văi și în depresiuni se va forma ceață, iar pe timpul zilei vântul va prinde putere în munții Banatului.
Vremea la mare
Temperaturile vor fi normale pe litoral pentru acest moment al anului. Maximele se vor situa între 22 și 24 de grade Celsius și apa mării va avea în jur de 19 grade Celsius. După-amiaza și noaptea cerul va fi plin de nori și vântul va sufla cu putere.
Estimări meteorologice pentru intervalul 13.09.2021 - 04.10.2021
Săptămâna 13.09.2021 - 20.09.2021
Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile nordice, dar și ușor deficitar în cele sud-vestice și sud-estice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 20.09.2021 - 27.09.2021
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar cu o abatere termică negativă mai pronunțată în cele nord-estice. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.
Săptămâna 27.09.2021 - 04.10.2021
Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va avea o tendință spre deficit, în cea mai mare parte a țării. - Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Prognoza meteo ANM 13 - 26 februarie 2023. Când vine primăvara
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Il Volo ajunge la Oradea duminică, 23 noiembrie, la Oradea Arena – Seara în...
Sursa: kudika.ro